Elena Donici,o poeta de care Basarabia a uitat

O poetă, de care Basarabia a uitat

Elena Donici, fiica unui nobil basarabean, din acel arbore uriaş al Doniceştilor, s-a dovedit a fi foarte utilă într-un moment greu al istoriei noastre. În perioada 1918-1920, când la Paris se decidea recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România, când o grupă mare de emigranţi ruşi în frunte cu P. Miliukov şi A. N. Krupenski demonstrau lumii întregi că Unirea a fost un act forţat şi că Rusia are toate drepturile asupra Basarabiei, Elena Donici locuia la Paris şi basarabenii au antrenat-o în această luptă, mizând mult pe relaţiile ei. Miza lor şi-a găsit confirmarea.

Elena Donici şi-a făcut studiile la Iaşi, pe urmă s-a stabilit definitiv la Paris. A apărat cauza Basarabiei la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). A realizat o serie de traduceri din poezia populară şi din scrierile unor scriitori români din sec. al XIX-lea, pe care le-a inclus în culegerea Adoptations et poésies: I. Chants roumains, poésies populaires de Bessarabie; II. Poésies diverses (Paris, 1922). Culegerea conţine şi câteva poezii proprii ce exprimă dragostea faţă de meleagurile natale, precum şi informaţii referitoare la istoria Moldovei, a teritoriului dintre Prut şi Nistru, la personalitatea lui Ştefan cel Mare.

Totuşi, trebuie să remarcăm faptul că Elena Donici va rămâne în istoria noastră nu numai ca o partizană a unionismului, dar, înainte de toate, ca scriitoare şi folcloristă. Academicianul Ştefan Ciobanu a analizat unul dintre volumele ei de bază, Chants Roumains, găsind de cuviinţă să publice aceste însemnări:

„Este ceva ereditar, ceva înnăscut în perseverenţa naţionalismului familiei boierilor basarabeni Donici… Şi nu ne-a mirat faptul că, la anul 1919, atunci, când areopagul european punea în discuţie chestiunea Basarabiei, în jurnalele din Paris se tipăresc o serie de articole semnate de Elena Donici în apărarea drepturilor ştiute ale poporului românesc asupra provinciei scăpate de sub jugul străin. Am aflat că este o tânără poetă basarabeancă, fiica lui Gheorghe Donici, a unui luptător pentru drepturile româneşti în Basarabia, fost mareşal al nobilimii în judeţul Orhei, com. Voroteţ, care, neputând suporta regimul din Basarabia, se stabileşte în Franţa. Şi iată că în sufletul fiicei acestui Donici, educaţia franceză nu numai că n-a stins amintirile copilăriei, ci a trezit o nostalgie, pe care noi poate nu o cunoaştem. Talentul său de scriitoare, de poetă îl pune în serviciul cauzei basarabene româneşti. Şi acuma apare cu un volum de Cântece româneşti, poezii populare din Basarabia, cu o serie de „adaptions” şi poezii originale.

După o poezie plină de avânt patriotic (Au paysan Roumain), poeta dă publicului francez o scurtă notiţă istorică asupra Basarabiei şi prelucrează în franţuzeşte cele mai caracteristice cântece româneşti din Basarabia din colecţia lui Gh. Madan şi V. Alecsandri, cu notiţa introductivă din acest din urmă autor. Mai departe găsim redate câteva poezii cu caracter naţional, care au legătură într-un fel sau altul cu Basarabia, din V. Alecsandri (Nistrul, Tatarul, Pohod na Sibir, Sentinela română, Bucovina, Hora unirei, Adio Moldovei din D. Bolintineanu (Mama lui Ştefan cel Mare) din C. Bolliac etc.

În cele câteva poezii originale tipărite în acest volum (Villages roumains, Joug, Délivrauce, Vous aviez bien raison) poeta îşi revarsă dorul său faţă de locurile scumpe ale copilăriei, invocând unele imagini, unele tablouri din Basarabia cu aceeaşi notă de patriotism adânc, de iubire faţă de ţara noastră…” (Şcoala Basarabiei, anul I, 1922, nr. 1-2, ianuarie-februarie).

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]