Stefan cel Mare

Stephen III the Great (ca 1433-1504)

Champion of Christian faith
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

The Ottoman Empire was present in Eastern Europe for a large part of its history. Many fought against the Turks, while others became subordinates of the Sultan. Several leaders changed their minds over the course of time, some only fought in a later part of their life, while others did this in the beginning of their life. An example of those who fought the Ottoman at an early age was Stephen III of Moldavia, also called the Great.

When in the 1450s, the country of Moldavia was trapped in a civil war between members of the ruling family, Stephen fled to Transylvania. Here he lived at the court of Vlad III the Impaler, the same Vlad that was portrayed in Bram Stoker’s Dracula. With the military support of Vlad, Stephen defeated his opponent, but the latter fled to Poland. Two years later, Stephen went to search for his opponent, but met resistance. When a treaty was signed, Moldavia recognised the Polish king as his suzerain, while Stephen’s opponent was barred in Poland.

Moldavia was situated between powerful neighbours, but Stephen was able to stop a Hungarian invasion. Wallachia (a region in southern Romania) was invaded by the Moldavians. At that moment, Wallachia was a vassal of the Ottoman Empire, and Sultan Mehmed II revenged the invasion. In 1475, Stephen halted the Turkish advance in the Balkans. The following year, a plague spread in the Ottoman army, which made them retreat.

In 1484, the Ottomans returned to Moldavia to invade and defeat the commander who had resisted them. At the same time, other neighbouring people also planned new invasions. Two years later, a treaty was concluded between the Ottoman Empire and Stephen. The Ottoman Sultan received an annual tribute, and recognised the self rule of Moldavia. It would stay a vassal to the Ottoman Empire for the next 300 years.

Stephen’s long resistance, and especially the victorious battles, against the Ottomans gained him much fame and respect in the entire European continent. The incredible amount of 34 victorious battles out of 36 has not been seen very often in the history of mankind. During Stephen’s reign, Moldavia changed into a strong state that was able to keep its independence, although many of its neighbours had laid their eyes on it.

He is not only known as a military leader, but he was also a man of religion. Moldavia still has several of the churches and monasteries that were built under Stephen’s patronage.

The combination of the resistance against Ottoman rule and his religiosity, gained him the title of verus christianae fidei athleta (true champion of Christian faith) by Pope Sixtus IV.

The Right-believing Voivod Stephen the Great and the Saint.
(Stephen III’s name in the Romanian Orthodox Church)

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Femeile lui Stefan cel Mare

Prin traditii, ne-am obisnuit sa-l consideram pe Stefan cel Mare un sot vesnic infidel, cu amante si copii din flori in toate targurile si colturile Moldovei.Trebuie sa spunem din capul locului ca documentele istorice nu confirma aceasta imagine.Spre deosebire chiar de bunicul sau Alexandru cel Bun, care a avut 16 copii, dintre care doar doi fii legitimi, lui Stefan nu i se cunoaste cu certitudine decat un copil din flori - si acela a fost cel mai vrednic dintre succesorii sai: Petru Rares. Ceilalti sunt scoboratori din cele trei casatorii legitime ale voievodului.

La curtea de la Suceava, doamna tarii, trecuta in documente sub numele de “gospodja”, avea o viata retrasa, neamestecandu-se in treburile de stat decat in cazuri exceptionale.O facea doar atunci cand trebuia sa asigure succesiunea fiului sau la tron, dupa moartea tatalui.De obicei, doamna tarii era inconjurata de o mica curte a ei, alcatuita din dregatori speciali. Veniturile si le tragea din mosiile si din targurile care ii apartineau.In Moldova, apanajul doamnei era targul Botosanilor. Viata personala a sotiilor domnitorilor nu era neaparat foarte fericita. Ele erau obligate sa suporte existenta la curte a “tiitoarelor”, care ii dadeau voievodului copii, potentiali mostenitori ai coroanei.

Stefan cel Mare a avut trei casatorii : cu Evdochia de Kiev, cu Maria de Mangop si cu Maria Voichita, fiica lui Radu cel Frumos, domnul Tarii Romanesti, fratele lui Vlad Tepes.Toate erau de rand princiar, descendente din mari familii domnitoare, intre care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmasa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.Stefan a contactat casatorii, conform uzantelor epocii, in intreaga Europa, care-i aduceau si aliante politice profitabile.

Casatoria cu Evdochia de Kiev a avut loc la Suceava, la 5 iulie 1463, in fata inaltelor fete bisericesti ale Moldovei si ale curtii domnesti.Stefan avea atunci cam 25 de ani, iar mireasa era o tanara blonda, se pare foarte frumoasa, aproape o copila.Evdochia era rusoaica sau lituanianca rusificata.Dupa nume era ortodoxa.Bunicul sau Vladimir, mare cneaz de Kiev, era descendentul marilor duci ai Lituaniei, din care s-a tras de altfel si familia regala a Poloniei.El a fost primul care s-a crestinat ( in secolul al 14-lea lituanienii erau inca pagani) sub numele bizantin Vasile.Vladimir a avut patru urmasi din care doar tatal Evdochiei, Alexandru, sau Olelko, s-a afirmat in luptele politice dintre unchii sai.Acesta l-a sprijinit pe varul sau, regele Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagello, care i-a confirmat calitatea de mare cneaz de Kiev.

Despre Evdochia se stiu insa putine lucruri.Stefan a avut cu ea, in mod sigur, un baiat numit Petru, nascut probabil in 1465 - 1466 si mort in 1480, deci la 14-15 ani.Mormantul lui se afla la manastirea Putna.Fiul cel mare a lui Stefan, Alexandru, nascut in jurul anului 1464 si mort in 1496, nu se stie nici pana azi cu certitudine daca era al Evdochiei sau al unei anume Marusca, cu care iarasi nu se stie inca daca Stefan cel Mare a fost casatorit sau a fost doar una din tiitoarele domnului.

Cu Evdochia, Stefan a avut si o fata, Elena, victima unui destin nefericit pe care-l vom deslusi in continuare.Pana atunci insa, trebuie sa amintim ca frumoasa Evdochia s-a stins din viata la doar patru ani dupa casatoria cu Stefan cel Mare, in 1467, nu se stie daca de boala sau in urma unei nasteri.Mormantul ei s-a descoperit, in urma sapaturilor arheologice, la biserica Mirautilor, fosta mitropolie a Moldovei in timpul lui Stefan cel Mare.

Cand Evdochia se afla pe patul de moarte, Stefan era plecat in campania impotriva lui Matrei Corvin.Prima sa sotie n-a apucat sa vada nimic din gloria sotului ei.Stefan a fost, se pare, foarte afectat la aflarea vestii, si a ramas mult timp neconsolat.Chiar si dupa a treia casatorie, cu Maria Voichita, mai facea danii pentru sufletul Evdochiei.

Asa cum spuneam, destinul Elenei, fiica Evdochiei de Kiev si a lui Stefan cel Mare, a fost unul nefericit.In 1479 Stefan a inceput tratativele pentru o casatorie dinastica intre fiica lui si cneazul Moscovei, Ivan Ivanovici.El s-a adresat cumnatei sale Teodosia, sora raposatei doamne Evdochia, care era ruda cu familia princiara moscovita.Logodna celor doi s-a facut la Suceava in 1482, prin procura, reprezentantul cneazului fiind boierul Andrei Plesceev.Dupa aceasta Elena a plecat spre Moscova cu un alai somptuos, trecand prin Polonia.Nu avea sa-si mai vada niciodata tatal si locurile natale.La Moscova printesa a fost primitade mama marelui cneaz si gazduita la manastirea Voznezenskaia, unde a ramas pana la celebrarea cununiei, savarsita la 6 ianuarie 1483.In toamna anului urmator, Elena a nascut un fiu, botezat Dimitrie.Se intrevedeau zile fericite pentru fiica lui Stefan cel Mare, numai ca la 7 ani de la casatorie, sotul ei moare, fie de podagra, fie otravit de un medic evreu venetian, care-l ingrijea.Din acel moment, viata Elenei a devenit un cosmar.

A doua sotie a socrului sau Ivan al III- lea, Sofia Paleologa, descendenta a ultimilor imparati bizantini, nu vedea cu ochi buni atentia pe care marele cneaz o acorda nurorii si nepotului sau.Mai mult, dorea ca Elena si Dimitrie sa cada in dizgratie, iar fiul ei Vasile sa devina mostenitor al tronului.A organizat un complot, pe care insa Ivan al III- lea l-a inabusit.Dimitrie a fost proclamat mare cneaz al Vladimirului, al Moscovei si al Novgorodului.Dupa trei ani, insa, marele cneaz, influentat totusi de sotia sa, Sofia, si-a indepartat nora si nepotul si i-a inchis intr-o temnita, desemnandu-l mostenitor al tronului pe fiul Sofiei, Vasile.Stefan cel Mare a fost instiintat de ce se petrecea in cetatea moscovita.

In septembrie 1502, la putin timp dupa intemnitarea Elenei si a lui Dimitrie, domnul cerea de la hanul tatar Mengli Ghirei stiri despre acestia, intrebandu-l “vor fi in viata, fiica si nepotul meu?”.Hanul ii raspunde “Au fost oamenii mei la Moscova si spun ca toate acestea sunt minciuni”.Din pacate, nu erau minciuni.Cei doi se aflau inchisi intr-un turn si legati in fiare.Stefan s-a stins din viata, dupa cum se stie, in iulie 1504, fara a mai sti ceva de soarta fiicei sale.Greu incercata domnita Elena si-a urmat tatal in viata de dincolo, la 18 ianuarie 1505, la mai putin de un an.A fost inmormantata la manastirea Voznezenskaia, care o primise ca logodnica a celui ce trebuia sa ajunga mare cneaz al Moscovei.Despre fiul sau nu se stie ce s-a mai intamplat.Daca destinul domnitei Elena nu ar fi fost atat de nefericit, ar fi existat sansa ca tarii rusi sa fie descendenti directi ai lui Stefan cel Mare, ceea ce ar fi schimbat poate cursul istoriei Moldovei.
A doua sotie a voievodului, Maria de Mangop, era de neam imperial. Ultimele doua dinastii ale imperiului bizantin au fost Comnenii si Paleologii.Comnenii au mai domnit o perioada in ultima posesiune bizantina ramasa in Europa dupa caderea Constantinopolului, Trapezuntul.Cand in 1461 a cazut si Trapezuntul sub stapanirea turcilor, comnenii sau refugiat in Crimeea, unde hanul tatarilor le-a dat in stapanire Mangopul, un mic stat cocotat pe o stanca si un castel la malul Marii Negre.Pe Maria, sora suveranilor Mangopului, Isac si Alexandru Comnen, a petit-o Stefan cel Mare.Casatoria a avut loc la Suceava, la 24 septembrie 1472.Ca si prima casatorie, cu Evdochia de Kiev, era o alianta matrimoniala prestigioasa pentru Moldova. Desi se prabusise sub loviturile repetate ale turcilor, prestigiul “celei de-a doua Rome”, cum era numit Imperiul Bizantin, ramasese intact in lumea ortodoxa.

La trei ani de la sosirea Mariei de Mangop la Suceava, turcii au atacat Crimeea, au ocupat posesiunile ultimilor Comneni si i-au ucis pe fratii ei, Isac si Alexandru.Stefan cel Mare mai pierdea un aliat.Pe de alta parte a survenit in familie o drama conjugala.
Dupa expeditia din 1471 in Tara Romaneasca, Stefan le luase prizoniere la curtea de la Suceava pe sotia lui Radu cel Frumos, numita Despina (era dupa cate se pare fiica de despot sarb) si pe fiica acestuia Maria Voichita. Se pare ca tanara domnita mostenise frumusetea tatalui ei, lucrul de altfel vizibil si in portretele din frescele bisericilor, cat pot fi ele de fidele, pictate mai tarziu, cand era deja doamna tarii si mama mostenitorului tronului.Crescand la curtea de la Suceava, Stefan s-a indragostit de ea, desi era un copil de 12-13 ani si el un barbat in puterea varstei, de peste 30 de ani, chiar apropiat de 35, daca socotim ca se nascuse dupa toate probasbilitatile in 1440.Dupa batalia de la Razboieni, Stefan si Maria de Mangop, desi mai erau casatoriti, se instrainasera.
Doamna, descendenta a ultimilor imparati bizantini, moare in 1477, in postul Craciunului, in conditii necunoscute, dupa cinci ani de casnicie.Ea a avut cu Stefan doi baieti gemeni.Ilias moare in acelasi an in care s-a nascut, 1473, iar Bogdan i-a supravietuit mamei sale doi ani.S-a stins si el din viata in 1479, la sase ani.Amandoi baietii se afla inmormantati in biserica manastirii Putna.
Tot la Putna se afla, sub un frumos baldachin de piatra, si mormantul Mariei de Mangop.In muzeul manastirii se afla invelitoarea acestui mormant, o adevarata bijuterie de broderie medievala, cu portretul.In singura ei reprezentare cunoscuta, Maria de Mangop apare in marime naturala, intr-un superb costum de curte cu coroana pe cap si cu un chip hieratic, brazdat de lacrimi de sange.In colturi, acoperitoare de mormant a doamnei Moldovei e impodobita cu vulturii Bizantului.Invelitoarea e un portret de o frumusete unica in arta broderiei moldovenesti din veacul al XV-lea, pe care nu o vom gasi decat in portretele domnesti ale lui Ieremia si Simion Movila, de la inceputul veacului al XVII-lea, aflate astazi la manastirea Sucevita.
Fie ca Stefan a tinut un doliu cuviincios dupa Maria de Mangop, fie ca Maria Voichita era prea tanara, casatoria cu fiica lui Radu cel Frumos nu a avut loc decat in 1480.Oricum, intre miri era o diferenta de peste 20 de ani, iar Stefan, fiind var primar cu Vlad Tepes, unchiul Mariei Voichita, sotia sa ii era si un fel de nepoata.

Aceasta din urma casatorie a durat 24 de ani, pana la moartea lui Stefan, in 1504.Cu Maria Voichita, Stefan cel Mare a avut un fiu, pe Bogdan Vlad, devenit mostenitorul tronului dupa moartea lui Alexandru, in 1496, si doua fete, Ana si Maria-Chejna.Bogdan a devenit domn la moartea tatalui sau, in 1504.Sora sa Ana moare in 1499 si este ingropata la manastirea Bistrita.Cealalta sora, Maria, zisa Chiajna, s-a casatorit cu ducele polonez Teodor Wiesnowiecki si a murit in 1518, fiind ingropata la manastirea Putna.

Maria Voichita s-a stins din viata in 1511,in timpul domniei fiului ei, Bogdan al III-lea.Mormantul ei se afla la Putna, alaturi de cel al lui Stefan cel Mare, impodobit ca si acesta de o frumoasa piatra sculptata.In ntoate tablourile votive Maria Voichita apare alaturi de sotul sau, urmata de copii si cateodata de rebelul sau nepot, Stefanita Voda.

Dupa cum am aratat la inceputul acestui capitol, singura relatie extraconjugala certa a lui Stefan cel Mare, cel putin singura din care s-a nascut un urmas recunoscut de marele domn, a fost cea cu mama lui Petru Rares.Aceasta Maria Raresoaia era o boieroaica din partile Harlaului sau din zona lacului Brates, casatorita cu un bogat negustor de peste, poreclit Rares, adica cel cu parul rar.Acest nume nu apartine viitorului voievod, ci sotului mamei sale si este, de fapt, o porecla.Nu se stie exact cand s-a nascut Petru Rares, dar avand in vedere ca in momentul in care a luat pentru prima oara domnia, in 1527, era deja un barbat in jur de 40 de ani, se poate presupune ca a venit pe lume in intervalul 1487 - 1490.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

foarte interesanta expunerea despre Stefan cel Mare si femeile lui, sunt lucruri de care nu stiam. Ar fi interesanta si o expunere a relatiilor Moldovei cu vecinii de la rasarit de-a lungul timpului, incepând, de ce nu, cu perioada lui Stefan Cel Mare. Poate astfel intelegem si noi romanii de ce fac rusii o obsesie pentru Basarabia, poate ca reprezinta ceva in istoria lor...

Relația dintre domnitorii Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş.


De ce se urau de moarte domnitorii Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia dintre cei doi verişori apare într-un document ţinut la secret de Vatican


[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.

Vlad Ţepeş (1431-1476), cunoscut şi sub numele Dracula sau Vlad Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi în 1476. Alături de Ştefan cel Mare, a cărui domnie s-a întins pe parcursul a 47 de ani (1457-1504), a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Conflictul dintre cei doi nu este subliniat în izvoarele moldave, dar sunt mai multe referiri în cronicile străine.

Legătura foarte dură dintre cei doi domnitori români apare menţionată într-un document deţinut de Vatican, care nu a fost făcut public până nu demult. Istoricul Vasile Lupaşc (Târgovişte) a scos recent la lumină acest manuscris scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea ce a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş după ce a fost arestat de Matei Corvin.

„Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade anti-otomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a culpabilizat de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvârşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci. Lucruri care contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”.

Vlad Ţepeş a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul şi a uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang înalt din familia Muşatinilor. Fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ştefan cel Mare. Izvoarele spun că cei doi au copilărit împreună. Istoricii au păreri diferite privind relaţiile dintre cei domnitori ajunşi la maturitate. Tepeş a primit sprijinul lui Ştefan în mai multe rânduri, dar sprijinul a fost acordat şi invers. Controversele istoricilor sunt legate de conflictele dintre cei doi.

“De exemplu, atunci când Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, a fost ajutat şi de Vlad Ţepeş. Relaţiile s-au stricat în 1462, atunci când Vlad Ţepeş, în celebrul asediu de noapte de la Târgovişte împotriva turcilor, i-a pus pe fugă pe duşmani dându-le foc corturilor în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia”, spune istoricul vasluian Laurenţiu Chiriac.

Tot Ştefan cel Mare a incendiat oraşele Târgul de Floci şi Brăila din Ţara Românească, condusă la acel moment de Vlad Ţepeş. Relaţiile dintre cei doi au fost reluate după 1475, când Ştefan cel Mare a intervenit pe lângă Matei Corvin (regele maghiar) pentru a-l elibera din închisoarea de la Buda pe Vlad Ţepeş”, adaug istoricul Laurenţiu Chiriac.

Relaţiile moldo-muntene au debutat în primăvara lui 1457 sub auspicii promiţătoare, prin sprijinul militar oferit de Vlad Ţepeş lui Ştefan cel Mare pentru îndepărtarea lui Petru Aron şi ocuparea tronului Moldovei. Opţiunile diferite ale celor doi domni i-au îndepărtat în scurt timp, mai mult, s-au situat în tabere diferite. Orientările politice externe ale celor doi verişori între anii 1459-1461/1462 s-au dovedit decisive pentru evoluţia raporuturilor de ambele părţi.

Relaţiile dintre cei doi s-au tensionat şi în urma azilului politic acordat de Mathias Corvin lui Petru Aron. Prin înţelegerea încheiată la 1 octombrie 1460 de saşii şi secuii din Transilvania cu Vlad Ţepeş, primii se angajau să acorde sprijin domnitorului Ţării Româneşti (“un ajutor de 4.000 de oameni înarmaţi”) în cazul unui atac survenit din partea turcilor sau al Moldovei.

Cronicarul turc Sa'adeddin Mehmed (secolul XVI) a relatat evenimentul şi a afirmat că în 1462 Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei: “Pe când oastea islamică nu-şi potolise încă setea, s-a văzut o ceată numeroasă de oşteni ghiauri. Deoarece Vlad Ţepeş se afla în duşmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Ţara Românească. De aceea, aflând aceasta, el (Vlad Ţepes, n.n.) a trimis ceata aceea de nelegiuiţi ca să oprească trecerea moldoveanului".

Expunerile istorice ale lui Laonikos Chalkokondylas relatează că turcii si moldovenii au decis "să împresoare orasul asa numit Chilia, al lui Vlad de la gura fluviului".

Momentul culminant al conflictului moldo-muntean l-a constituit asediul Chiliei de către Ştefan cel Mare din iunie 1462, punct strategic de o importantă deosebită, care permitea controlul asupra gurilor Dunării, respectiv a comerţului în zonă.

Relaţiile dintre Vlad şi Ştefan se refac ulterior şi este cunoscut istoricilor că voievodul moldovean a intervenit pe lângă Matei Corvin să-l elibereze din închisoare pe Vlad Ţepeş. În noiembrie 1462, Vlad Ţepeş a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. Apoi a fost silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. A fost eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.