Chisinaul ar putea recunoaste guvernul transnistrean

Chisinaul ar putea recunoaste guvernul transnistrean

Presedintele moldovean Vladimir Voronin ar putea recunoaste guvernul transnistrean, avertizeaza ultimul numar al publicatiei „The Economist“.

Presedintele Transnistriei, Igor Smirnov, si cel al Moldovei, Vladimir Voronin, ar urma sa semneze saptamina viitoare o declaratie comuna, prin care Chisinaul ar recunoaste pentru prima oara guvernul transnistrean.

Conform unui plan lansat saptamina trecuta de liderul moldovean, Transnistria ar urma sa isi pastreze Sovietul Suprem si ar avea reprezentanti in guvernul moldovenesc, cu rangul de viceministri. Parlamentul moldovenesc ar fi ales de alegatori de pe ambele maluri ale Nistrului.

Conform aceluiasi plan, trupele ruse de mentinere a pacii din Transnistria ar urma sa fie inlocuite, pina in 2009, de un contingent international de monitorizare, neinarmat. „The Economist“ mai comenteaza ca diplomatii americani si europeni au aflat de aceasta intelegere dintre Voronin si transnistreni abia dupa publicarea in presa, de catre analistul Vladimir Socor, a unei versiuni a declaratiei ce urmeaza sa fie semnata saptamina viitoare.

Publicatia mai comenteaza ca oficialii vestici inca lucreaza la confirmarea informatiei. (C.C.)
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Am citit şi eu numai ce ştirea asta şi... ce să zic? Voronin o i-a razna cu totul (dacă informaţia se dovedeşte a fi veridică). Dacă semnează declaraţia cu pricina, atunci el va călca pe greblă. Va da dovadă de inconştienţă, va călca peste propriile principii (dacă le are) şi va legaliza un regim criminal.

daca a avut o revelatie si mai anii trecuti nu a acceptat planul Kozak , sper ca nu e asa tampit sa accepte alt plan Kozak acum...

Ce e planul Kozak?( )

Memorandumul Kozak
În anii 2002-2003 au apărut mai multe planuri de federalizare a Republicii Moldova ca singură soluţie de ieşire din conflict. Unul dintre ele a fost propus de către OSCE în iulie 2002 şi era bazat pe principiile federalismului aşa cum sunt ele înţelese în Occident:
proporţionalitate în reprezentarea la centru, egalitate între părţile componente etc. Totuşi, inclusiv acest plan, acceptat de anumite state europene din OSCE, includea soluţia unei influenţe tacite a Rusiei în Moldova.
Periodic, Kremlinul readuce în atenţie problema fie sub forma unor analize efectuate de oameni apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin, fie prin planuri concrete supuse oficial
atenţiei publice – cum ar fi planul propus în noiembrie 2003 de un membru al staff-ului preşedintelui rus, Dimitri Kozak. Acesta propunea părţilor implicate soluţionarea conflictului prin intermediul federalizării Republicii Moldova. Planul numit „Principii de Bază ale Structurii de Stat a Statului Unificat” este un proiect de constituţie pentru viitoarea
federaţie moldoveană şi a fost propus direct Moldovei, fără acordul OSCE, ceea ce a făcut clară intenţia Federaţiei Ruse de a nu implica în nici un fel comunitatea internaţională şi de a păstra problema în cadrul CSI. În viziunea Planului Kozak, Federaţia vizată urma să fie
asimetrică, prin faptul că Transnistriei i se conferea un statut inegal faţă de cel al Basarabiei.
Planul Kozak se baza pe o concepţie de sorginte sovietică a federalismului, transpunerea lui putând genera o confederaţie cu tendinţă dezagregativă, de vreme ce două dintre părţi – Transnistria şi Autonomia Găgăuză - căpătau dreptul la referendum pentru a stabili dacă mai doresc sau nu să aparţină Republicii Moldova şi drept de veto asupra chestiunilor de politică internă sau externă care ar fi „contravenit intereselor lor”. Kozak propunea în planul lui trei tipuri de competenţe în interiorul noului stat: ale federaţiei, ale părţilor componente şi unele reunite. Planul conţinea însă prevederi care riscau să cauzeze blocaje şi noi conflicte. De exemplu, în Camera Inferioară, aleasă prin reprezentare proporţională, legislaţia urma să fie votată cu majoritate simplă, dar avea nevoie de acordul Senatului, care urma să fie disproporţionat ales – 13 membri aleşi de camera inferioară, 9 de Transnistria şi 4 de Găgăuzia. Transnistria devenea astfel o minoritate care putea să blocheze legi.
În plus, prevederile militare ale acestui plan puneau în evidenţă obiectivul central al Federaţiei Ruse: menţinerea controlului militar asupra Transnistriei. Republica Moldova
urma, conform planului, să fie demilitarizată. Documentul este însă destul de neclar în
privinţa demilitarizării totale, trupele ruseşti putând totuşi să primească dreptul de a rămâne în Transnistria pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar fi transformat Transnistria într-un al doilea Kaliningrad. De asemenea, planul Kozak nu includea nici un fel de garanţii internaţionale, fiind bazat pe o relaţie directă Rusia – Moldova, în spiritul conduitei Moscovei în near-abroad. Statele OSCE şi SUA în special au obiectat exact asupra acestor prevederi, care legitimau prezenţa militară a trupelor Federaţiei Ruse în Moldova şi nu înlăturau pericolul secesiunii Transnistriei şi Autonomiei Găgăuze.
Este de observat că planul Rusiei nu era direcţionat înspre rezolvarea conflictului, ci
înspre conservarea unei stări de lucruri conflictuale. Planul ar fi făcut foarte uşor ca Moldova să fie considerată responsabilă pentru nerespectarea unui document semnat „de bună voie”, iar rolul comunităţii internaţionale în rezolvarea conflictului ar fi fost nul.
Planul Kozak a stârnit ample manifestaţii de protest la Chişinău şi a antrenat
intervenţia diplomatică a statelor UE şi a SUA, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Voronin să nu semneze memorandumul. Totuşi, neacceptarea acestui plan de către Republica Moldova nu a însemnat pentru Rusia o înfrângere diplomatică, deoarece ea s-a putut prezenta la summit-ul OSCE de la Maastricht pozând într-un actor care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru rezolvarea conflictul transnistrean şi nu din postura reală de stat care a încălcat în mod repetat directivele OSCE. Prin nesemnare, Moldova a amânat doar momentul în care trebuie să se pronunţe asupra sensibilei chestiuni transnistrene, opţiunile sale fiind, se pare, în continuare aceleaşi: federalizare sau secesiune.
Summit-ul OSCE de la Maastricht a arătat că SUA şi principalele state europene sunt
pe punctul de a adopta o poziţie faţă de situaţii conflictuale care au rămas mult timp „de
interes regional”. Aceasta înseamnă internaţionalizarea problemei, scoaterea sa din perimetrul privilegiat al Rusiei.

multumesc!