date reprezentative pentru istoria Basarabiei
Pagina 1 din 1

1470 (20 august) - Oastea moldoveana învinge la Lipnic, pe Nistru, pe tatari
1479 - Stefan cel Mare ridica pe malul stâng al Dunarii Cetatea Chilia Noua, la care au participat 800 de zidari si 17000 de ajutoare
1497 - Stefan cel Mare îi zdrobeste pe polonezi în lupta de la Codrii Cosminului, în apropiere de Cernauti
1552 - Petru, un fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea, originar din Lapusna, ajunge domn al Moldovei, sub numele de Alexandru Lapusneanu
1616-1620 - Orheenii se rascoala împotriva domnitorilor impusi de Poarta
1715 - Hotinul, ocupat de otomani înca din anul 1713, devine raia ruseasca
1758 - Ultima navalire a tatarilor pe teritoriul românesc, în zona Bugeacului
1775 (7 mai) - Conventie turco-austriaca, prin care Polonia cedeaza Imperiului Habsburgic Bucovina
1777 (1 octombrie) - Pentru ca nu consimtea sa cedeze Bucovina, domnitorul Grigore Ghica al III-lea este executat din ordinul sultanului
1812 (16 mai) - Pacea ruso-turca de la Bucuresti, prin care Imperiul Tarist intra în posesia teritoriului cuprins între Prut si Nistru
1813 - Este înfiintata Eparhia Chisinaului si Hotinului
1818 - Orasul Chisinau devine capitala Moldovei
1826 (25 octombrie) - Semnarea Conventiei ruso-otomane de la Akkerman (Cetatea Alba)
1848 (20 mai) - Adunarea Nationala de la Cernauti formuleaza un program de 12 puncte
1848 (18 septembrie) - La Institutul Teologic si la Liceul Latino-german din Cernauti se introduce limba româna
1856 - În cadrul Congresului de Pace de la Paris, marile puteri hotarasc retrocedarea sudului Basarabiei, catre Moldova
1860 - Bucovina e reunita cu Galitia prin decret imperial
1865 (ianuarie) - din initiativa episcopului Melchisedec al Dunarii de Jos, se realizeaza unirea bisericii Basarabiei cu cea a vechii Moldove, noul sediu fiind stabilit la Ismail
1875 - Inaugurarea Universitatii din Cernauti, cu trei facultati: Teologie, Drept si Filosofie
1877 (3 ianuarie) - Rusia si Austro-Ungaria încheie o conventie secreta, prin care prima urma sa reintre în posesia sudului Basarabiei (judetele Cahul, Ismail si Bolgrad)
1878 - Sudul Basarabiei revine Rusiei, conform hotarârii Congresului de la Berlin
1892 (24 februarie) - Se înfiinteaza Partidul National Român din Bucovina
1906 (1 decembrie) - În urma solicitarii clerului basarabean, limba româna este acceptata ca obiect de studiu la Seminarul de Teologie de la Chisinau
1914 (2 septembrie) - Orasul Cernauti este ocupat de trupele rusesti
1917 (8 iulie) - Trupele Puterilor Centrale ocupa orasul Cernauti
1917 (octombrie-noiembrie) - Se desfasoara la ChisinauCongresul Ostasesc, ce proclama autonomia Basarabiei
1917 (noiembrie-decembrie) - Sfatul Tarii proclama Republica Democratica Moldoveneasca
1918 (10 ianuarie) - Trupe ale armatei române trec Prutul, la chemarea oficialitatilor basarabene fiind întâmpinate cu entuziasm de populatie
1918 (24 ianuarie) - Sfatul Tarii proclama independenta RDM
1918 (27 martie) - Sfatul Tarii hotaraste Unirea Basarabiei cu România
1918 (9 aprilie) - Regele Ferdinand semneaza decretul regal cu privire la Unirea Basarabiei cu România
1918 (15 noiembrie) - Congresul General al Bucovinei hotaraste Unirea acestei provincii cu România
1918 (18 decembrie) -Regele Ferdinand semneaza decretul privind Unirea Bucovinei cu România
1920 (28 octombrie) - Prin Tratatul de la Paris se recunoaste pe plan international Unirea Basarabiei cu România, în afara de Ucraina si Rusia
1923 - "Memoriu al românilor din Transnistria", prezentat la Societatea Natiunilor, prin care se afirma necesitatea crearii Republicii Autonome Socialiste Moldoveneasca pe malul drept al Nistrului
1924 - Se proclama RASSM
1925 (19 aprilie) - La Balta are loc un congres al Comitetului Central Executiv al RASSM. Se introduce conceptul fals de "limba moldoveneasca" ca un artificiu al strategiei sovietice de a izola Basarabia de România
1932 - Comitetul românilor din Transnistria trimit un Protest societatii Natiunilor împotriva macelului românilor din Transnistria. Se mentioneaza aici un numar de 700000 de români în regiunea Kamensk-Podolisk
1939 (23 august) - a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, pactul de neagresiune germano-sovietic, al carui protocol secret prevedea anexarea la URSS a Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (26 iunie) - URSS adreseaza României un ultimatum, cerând retragerea armatei române de pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (28 iunie) - Armata Rosie ocupa Basarabia
1940 (2 august) - Lege prin care Basarabia este anexata la URSS
1940-1941 - În jur de 300000 de români din Basarabia si Bucovina de Nord sunt deportati în Siberia si Asia Centrala de catre sovietici
1941 (iunie-iulie) - Armata româna reocupa Basarabia
1941 - Transnistria este organizata de catre administratia româna
1944 - Trupele sovietice reinvadeaza Basarabia si Bucovina iar Moldova orientala devine Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca.

Subiecte similare
» Istoria Basarabiei
» Tudor Panţâru - Omul Basarabiei pentru Parlamentul Romaniei
» Meeting/Date/Appointment
» Transfer de date / fisiere
» Date si cifre despre Europa

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum