Figurile politice ale Moldovei

As vrea sa incep cu un articol de ziar ce l-am citit azi referitor la veritabilul primar al Chisinaului...

Ursu şi „oile”

Ca să vă convingeţi care e atitudinea adevărată a primarului V. Ursu faţă de orăşeni, vă rugăm să urmăriţi un fragment de dialog dintre respectivul şi o orăşeancă. Dialogul s-a produs săptămâna trecută, la postul municipal de radio „Antena C” în cadrul emisiunii „Din prima sursă”.


Ascultătoarea: Stau şi îngheţ de frig, da dvs. faceţi atâta reclamă şi ziceţi că sunteţi gospodar…

Prezentatoarea: Ce adresă aveţi, doamnă?

V. Ursu: Spuni adresa ti rog, nu fă politicî, eu ti rog, nu fă politicî. Spuni concret…

Ascultătoarea: Nu fac politică. Nu e politică…

V. Ursu: (…) Spuni adresa şî şi pritenţîi, spuni…

Ascultătoarea: Dvs. nu vă îndepliniţi funcţiile, nu este politică…

V. Ursu: Cari, şini, cari funcţîi…


Aici dialogul se întrerupe. Convins că microfonul e deconectat, Ursu, enervat pe doamna „cari faşi politicî”, rosteşte o replică demnă de timpurile care le trăim: Ia, uiti, oaia şi-i ea!..

Replica a fost rostită în şoaptă, dar se aude foarte desluşit. Asta suntem noi pentru ei: oi. Nişte oi proaste, care, după ce îi votează, sunt somate să „nu facî politicî”. După „na hren s pleaja” a lui Voronin, replica „Ia, uiti, oaia şi-i ea” a lui Ursu îşi ocupă locul de cinste în topul dispreţului - a dispreţului stăpânului faţă de turmă…

sursa [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Asa vorbeste un primar al unei capitale dornica de ajunge europeana?

EDITORIAL
de Constantin Tănase

Fiul în cătuşe
Cineva spunea că nu bunele legi, ci bunii judecători înfăptuiesc adevărata judecată. E un adevăr valabil pentru toate timpurile şi pentru toate societăţile. Constituţia stalinistă sovietică era cea mai democratică din lume, dar anume sub razele ei au fost mânate la abator milioane de oameni. La fel de democratică este şi Constituţia R. Moldova, dar este o constituţie moartă.

Ce folos că această constituţie îi garantează cetăţeanului drepturile şi libertăţile fundamentale, dacă în realitate nici un articol al ei nu funcţionează sau funcţionează la comandă şi în mod selectiv?

Astăzi, în RM cultul legii a fost înlocuit prin cultul personalităţii lui Voronin, judecătorii adoptă deciziile care li se dictează la telefon, justiţia transformându-se în unealtă de şantaj şi bâtă politică. În condiţiile când justiţia este pusă în slujba unui singur om şi a unui singur partid, cine îşi mai aminteşte de Constituţie? Astăzi, RM e o monarhie cu o putere judecătorească coruptă care funcţionează selectiv, conform voinţei şi intereselor monarhului. De şase ani de zile, de când Voronin e la putere, „justiţia” i-a ghilotinat numai pe adversarii lui politici, elemente corupte au fost depistate numai în tabăra opoziţiei, nici un reprezentant al partidului de guvernământ nu a nimerit pe banca acuzaţilor. Justiţia s-a compromis fatal. Toate „procesele răsunătoare” s-au terminat în cel mai ruşinos mod cu eliberarea arestaţilor din lipsă de probe şi cu zeci de dosare pierdute la CEDO.

Lista victimelor justiţiei moldovene din epoca lui Voronin e foarte lungă: Becciev, Şarban, Modârcă, Gore ş.a.m.d. Toţi aceştia au fost arestaţi, băgaţi în puşcărie, apoi eliberaţi din lipsă de probe. Ca să nu zic ultimul (pentru că nu cred că va fi ultimul) pe această listă e E. Muşuc, arestat apoi eliberat. Şi iată aici ajungem la aforismul de la început despre „bunele legi” şi „bunii judecători”… Am descoperit surprinşi că în RM mai există şi judecători cu verticalitate morală şi demnitate profesională care servesc legea, nu Puterea. Povestea lui Muşuc ar fi avut un alt final dacă dosarul lui nimerea la alt judecător, de exemplu, la cel care, cazul lui S. Urecheanu, în pofida deciziei Curţii Supreme de Justiţie, a întors pe dos „dosarul ambulanţelor”.

… Purtaţi în cătuşe şi arătaţi la televizor ca nişte criminali, aceşti oameni au fost umiliţi, li s-a călcat în picioare reputaţia, au suferit familiile lor. Cine va plăti pentru toate acestea? Voronin, simţind că va trebui să răspundă pentru abuzurile şi fărădelegile comise, şi-a votat o lege care-i asigură imunitate juridică practic până la moarte. Voronin greşeşte dacă crede că această lege îl va salva - pe Ceauşescu nu l-au salvat nici Televiziunea, nici Armata, nici Securitatea. Voronin trebuie să se gândească că poate veni un timp când fiul său să apără în cătuşe la „Mesager”, iar el, tatăl, să fie dat în urmărire generală…

Timpul : JOI, 16 NOIEMBRIE 2006, NR.525
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

superb articol despre adevarata fata a politicii moldovenesti...

"Cine ne conduce: a tunat şi i-a adunat...

Istoria mondială a ultimilor 90 de ani a demonstrat de nenumărate ori că noţiunile de „comunism” şi cea de „sărăcie” sunt sinonime.

R. Moldova, fiind singura ţară europeană condusă de comunişti, este şi cel mai sărac stat de pe continent. Moldovenii s-au dovedit cam grei de cap şi masochişti pe deasupra. Nu au învăţat nimic din lecţia fostelor republici socialiste, care au început să se dezvolte şi să o ducă bine doar după ce au aruncat la gunoi ideile marxiste şi pe promotorii acestora. Nemţii „socialişti” din RDG erau muritori de foame, în timp ce fraţii lor „federali” de peste zid se plimbau cu Mercedes-uri. Istoria se repetă. După ce, în urmă cu 17 ani, românii s-au debarasat de comunism, astăzi ei sunt cetăţeni europeni, iar basarabenii trăiesc în mizerie, pentru că au votat secera şi ciocanul.

Sărăcia nu este însă singurul element indispensabil oricărui regim comunist. O caracteristică la fel de nelipsită este promovarea în poziţii-cheie a nonvalorilor şi nulităţilor. Doar sub comunism au putut să ajungă şefi de stat cizmari agramaţi ca Stalin sau Ceauşescu. Şi pentru această a doua observaţie, strâns legată de prima, Moldova este un caz reprezentativ. Numai bolşevicii o puteau pune pe o vânzătoare provincială de plăcinte să conducă legislativul, adică să îi încredinţeze cea mai înaltă funcţie într-o republică parlamentară.

Principiul comunist de selectare a cadrelor pare să fie „cu cât mai rău, cu atât mai bun”. Cum altfel se explică componenţa actualului guvern moldovean al cofetarului Tarlev? Nici premierul, nici ministrul de Externe, nici ceilalţi membri ai cabinetului (ca de altfel nici preşedintele ţării) nu cunosc nicio limbă de circulaţie internaţională, făcându-se şi făcându-ne de râs ori de câte ori merg în străinătate sau se întâlnesc cu omologi din alte ţări. Miniştri ca Molojen şi Şova nu vorbesc nici măcar româneşte şi, potrivit legislaţiei, n-au dreptul să deţină funcţii publice de conducere. La ultima şedinţă de anul trecut a parlamentului spicherul comunist Lupu a anunţat că guvernul va organiza o testare pentru cinci demnitari, urmând să stabilească gradul de cunoaştere de către aceştia a limbii „moldoveneşti” (ultimul cuvânt a fost accentuat în mod deosebit de şeful legislativului). Dacă în urma acestei testări vom avea surpriza promisă de Lupu de a afla că unii miniştri şi şefi de departamente ca Igor Semenovker şi Aleksandr Bannikov cunosc româna, ei ar trebui cu atât mai mult demişi imediat pentru ignoranţă şi lipsă demonstrativă de respect faţă de popor şi pentru sfidătoarea ambiţie de a vorbi în limba de stat a Federaţiei Ruse, aflându-se în guvernul unei ţări.

Pe lângă aceşti „crai de la răsărit” (emisari ai fratelui răsăritean), avem un ministru de Interne cu diplomă universitară falsă, fără cetăţenie moldovenească şi cu antecedente penale, recunoscute de foştii săi superiori ruşi. Nu vi se pare ciudat că, la şase ani după proclamarea independenţei R. Moldova, un ofiţer (şi cetăţean) rus devine atât de uşor şef al trupelor speciale moldoveneşti, fiind apoi numit ministru de Interne?

Dacă cei menţionaţi mai sus au avut cel puţin tangenţe îndepărtate cu domeniile pe care le patronează, există în cabinetul moldovean de miniştri „specialişti” care, la chemarea partidului, au păşit ca pe o terra incognita. Bunăoară, Andrei Stratan, actualul ministru de Externe şi (mai ales) al Integrării Europene, timp de mai bine de un deceniu (două cincinale, mai pe înţelesul comuniştilor) a învăţat diplomaţie... la vamă.

În toată lumea se obişnuieşte ca foştilor miniştri, după demitere, să li se propună (uneori în calitate de exil onorific) funcţii de ambasadori. Comuniştii moldoveni, care toate lucrurile le fac pe dos, au inventat o nouă politică de cadre: pe cei trimişi cândva de Lucinschi ca ambasadori în străinătate, Voronin i-a făcut miniştri în domenii de care aceştia nici n-au auzit. Aşa ne-am pricopsit cu diplomatul de la Ankara Victor Ţvircun şef peste învăţământ (cu care n-a mai avut nicio treabă de când absolvise facultatea) şi cu tânărul fost ambasador în Israel Artur Cozma pe post de ministru al Culturii. Ultimul este atât de „cult”, încât o confundă pe Veronica Garştea cu Maria Bieşu. Dar, ce să-i faci... Şi pe vremea sovietică ministru al Culturii în URSS era o ţesătoare - Furţeva.

Un alt personaj moştenit de comunişti de la guvernarea Lucinschi este actualul ministru al Apărării, Valeriu Pleşca. Dincolo de faptul că şi el nu e nici pe departe militar de carieră, istoria ascensiunii acestuia este foarte ciudată. Pentru că devotamentul său fostului preşedinte era cunoscut şi i-a fost chiar răsplătit cu două mandate de deputat, noua putere începuse să-i controleze „la sânge” numeroasele afaceri, fapt pentru care, la un moment dat, Pleşca a cerut azil politic în Belgia. După ce a găsit limbaj comun cu bolşevicii, Pleşca a devenit ministru al Apărării, iar în Belgia (dar nu ca solicitant de azil, ci în calitate de ambasador) a fost trimis predecesorul său, generalul Victor Gaiciuc. Necunoscute sunt căile partidului...

Cu atâta competenţă şi experienţă a cârmacilor moldoveni în domeniile care le-au fost încredinţate, vă mai miraţi că lucrurile merg din ce în ce mai prost şi că trăim în cea mai săracă ţară din Europa? Eu mă mir că această ţară încă mai există...

Tudor Vlah

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]