Ultimul vals....Hora Unirii !!!

Ultimul_vals....mp3 - 15.2 Mb
M-am gandit ca ar fi un cadou deosebit, pentru toti forumistii, cu ocazia Sfintei zi nationale a romanilor de pretutindeni.
Linkul contine inregistrarea personala a materialului intitulat "Ultimul vals....Hora Unirii", pe muzica fratilor Guido si Maurizio DeAngelis.
Va doresc o auditie placuta.
Mai jos aveti textul integral,pentru toti cei care nu vor sa descarce fisierul.

Ultimul vals...Hora Unirii !

Probabil puţini ştiu că "Ultimul vals" este titlul unei piese muzicale formidabile, aparţinând fraţilor Guido si Maurizio DeAngelis, care aveau numele de scenă Oliver Onions.
Este de fapt piesa muzicală a filmului "Un şerif Extraterestru", o melodie care şi acum după aproape 30 de ani îmi inundă sufletul de bucurie.
Muzica este o artă inegalabilă, unică şi înălţătoare ca nimic altceva din necuprinsul univers, nu cunosc altceva mai frumos, nimeni şi nimic nu poate să-mi producă o asemenea explozie de fericire, dragoste si implinire.
Nici nu ştiu ce-mi veni să scriu despre muzică, pentru că oricare cuvinte pălesc în faţa acestei minuni a universului, cred că acei meşteri ai cuvintelor care au scris Biblia, s-au înşelat amarnic, nu cuvântul a fost primordial, ci vibraţia, sunetul, muzica.
Când D-zeu şi-a înălţat spiritul către infinitul azururilor, probabil că a fredonat o melodie extraordinară, o simfonie nicicând scrisa, dar cântată ca un imn de întreg universul.
Şi de ce nu, la zidirea miriadelor de lumi pline de viaţă, Creatorul s-ar fi folosit de naiul lui Zamfir şi doina lui Eminescu, aşa simte sufletul meu adormit de român, trezit din magicul somn al necuvântului, fost-am sedus de splendoarea armoniei divine prin rapsodia lui Porumbescu.
Să mă reîntorc totuşi la splendidul "Ultim Vals" al fraţilor DeAngelis, nu-mi pot opri plânsul minunându-mă de superba melodie a copilăriei mele, poate unii dintre voi veţi redeveni pentru o clipă acei copii minunaţi, nu există copilărie nefericită, nu pot crede că un suflet de copil poate să cuprindă într-însul nefericirea, neîmplinirea, chiar si o mică fărâmă de lumină cât de mică este prezentă în orice suflet de copil de pe faţa pământului.
Scăldat in lacrimi, scriu aceste rânduri, chiar daca unii se vor amuza pe seama lor, nu-mi pasa deloc, nimic nu-mi poate lua fericirea din suflet, nimic nu-mi poate întuneca inima, ce minunat este sa fim măcar pentru o clipa acei copii minunaţi, atunci am putea renunţa la toate relele noastre cele de toate zilele, nu ne-am mai duşmani, ne-am trezi în fiecare dimineaţă senini, şi seara am plânge de fericire căci toate minunile lumii acesteia ale noastre sunt, şi sufletul nostru ar simţi nemurirea cum palpită în fiecare celulă, în fiecare secundă, cufundându-se în oceanul de lumină şi speranţă a umanitatii.
Nu, nu mai vreau să ştiu de nimic, am renunţat la toate întrebările filosofiilor lumii, nu mai vreau nici răspunsurile celor maturi şi atotcunoscători, nu-mi mai folosesc la nimic, la ce-ar mai folosi un întreg univers de întrebări şi răspunsuri iluzorii când eu sunt pe deplin fericit, împăcat cu mine şi cu lumea, nu-mi mai sunt de folos nici devenirea, nici moartea nu mai există, a pierit totul ca un vis urât şi straniu, ce magie mi-a cuprins sufletul ros de metafizici aiurite? Muzica sferelor lui Pitagora, armonia numerelor, splendoarea culorilor.
Lăsaţi-mă aşa copil, neştiutor dar împlinit, eu rămân cu fericirea si inocenta sufletului meu, voi cei maturi de ce-aţi ucis ce aveam mai sfânt pe lume? Copilăria este ceva unic, si din fericire prin muzică am descoperit un secret uriaş, ea poate fi redobândită, retrăită, asemenea prozei fantastice a lui Eliade, acel savant care uimea lumea cu enciclopedismul său, şi daca pastram tineretea fara batrinete, atunci nimeni şi nimic nu mai poate să ne clintească din magica simfonie a Luminei.
Ah, dacă aţi şti sa rostiti asemnea lui Parsifal magica intrebare, măcar o clipă cât o eternitate, aţi fi cuprinşi de bucuria regăsirii în spirit, si dacă aţi reuşi măcar o secundă să alungaţi tot noianul de tristeţi care vă macină sufletele, asemenea unor molii devoratoare de inemi, ce fericire pe chipurile voastre, ce imagine a splendorii copilăriei v-ar cuprinde nemuritorul suflet.
Ascultaţi dar acest "ultim vals", dacă nu pentru dvs., măcar pentru toţi copiii din lumea întreagă, şi atunci nu veţi mai îndrăzni să curmaţi din faşă toate visele vârstei de aur, cu gândurile voastre absurde şi neroade, nu veţi mai fi ucigasii speranţelor noastre, ci dimpreună vom forma o frăţie a creatorilor de bine şi frumos.
Am găsit din nou calea ce duce spre fericire, redeveniţi dar copii, şi veţi moşteni cel mai preţios dar al unei lumi înecate de plâns, fericirea supremă, si sansa schimbarii propriei sorti, urzind calea şi destinul de excepţie hărăzit încercatului popor român.
Doar inima poate cuprinde această magie, doar ea poate cânta notele simfoniei libertăţii spiritului, lăsaţi dar mintea şi gândurile deoparte, căci ele sunt bariere în calea adevăratei cunoaşteri, cuvintele nu pot descrie tot acest mirific peisaj al împlinirii în Spirit,lasati-va sufletul sa zburde asemeni unui joc de copil.
Cuvintele constituie apanajul minţii noastre egoiste, ele nu pot reda decât în mică parte minunile lui D-zeu, doar muzica este capabilă de puritatea sentimentului sublim, prin muzică ne contopim cu universul, devenind făclii aprinse ale Spiritului universal.
Imaginea întâiului popor chemat la viaţă, poporul român, cel care dintâiul a visat zborul spre aştri, aceasta este : preaplinul dumnezeirii revărsate peste necuprins, şi cum altfel decât spiritul suprem suflând în magicu-i nai primordial doina lui Eminescu, oglindindu-se peste sufletul lumii acesteia, aşa s-a născut poporul român şi nu altfel.
Mărturie stau aceste nevazute rânduri, scrijelite pe coloana nesfârşită brâncuşiană a nemuririi noastre, ori pe aripa frântă a măiestrei lui Vlaicu peste piscurile Carpaţilor, vrând parcă să strângă la pieptul său, tot dorul românilor de unire.
Poate veţi intreba ce legătură au toate acestea cu ziua noastră naţională, si totusi exista o tainica legătură, poporul român nu şi-a cântat încă ultimul vals inspre intrarea in eternitate, redevenind ceea ce-a fost odată va putea să treacă peste toate greutăţile, şi va renaşte iarăşi şi iarăşi cântând asemenea pietrelor lui Brâncuşi, care cântat-au lumii întregi despre nemuritorul popor roman, la fel precum zborul lui Vuia vestea lumii împlinirea celui mai tainic vis al omenirii, nicicând atins până la el.
Dacă Brâncuşi a făcut piatra să cânte pentru umanitate, iară Zamfir a făcut muzica să plângă, atunci Eminescu ne-a doinit pentru eternitate, prin cuvintele sale nepieritoare ca şi stirpea din care se trage, Eminescu este geniul suprem al poporului român, cel care a îmbinat într-un mod divin muzicalitatea cu plânsul, doina cu surâsul, nemărginirea cu sublimul, ca într-o îngemănare demnă doar de coloana infinitului, cea care simbolizează magistral dorul poporului român de divinitate.
Ridicaţi din uitare, visând nemărginirea din sufletele noastre, la fel precum odinioară cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci dormiseră somnul latinităţii noastre, fost-am treziţi din magicul somn al devenirii, de simfonia lui Enescu.
Nu a fost însă să pierim necunoscuţi, şi pivniţele Vaticanului ascund încă comori nespuse ale daco-geţilor, la fel precum vorbesc omenirii nepieritoarele tăbliţe de la Tărtăria, mărturii ale nemuririi noastre stau încă şi azi pe falnica-i Columna a Lui Traian.
Ne-am întors aşadar acasă, la sânul divinităţii, noi suntem cei dintâi dar şi cei de pe urmă, iar eu stau mărturie în această zi de sfântă sărbătoare, prin aceste cuvinte sublime înălţate spre zare, asemenea unui ultim vals închinat măriei sale Poporul Roman.
Învie poporul român, prin noi cei care depunem mărturie azi despre marea Unire, aducere aminte tuturor celor care, prin jertfa lor au făcut visul să devină realitate, imposibilul să devină posibil, iar irealul să devină real.
Ultimul vals al celui mai vârstnic popor european, chiar dacă unii nu vor să recunoască, cel care murea cu zâmbetul pe buze, neînfricat în faţa morţii, cu mult înaintea nazarineanului sau celebrului filosof otrăvit din pocalul cucutei ?.
Purtat-am cu stoicism crucea noastră ca neam, fără să ne plângem asemeni ciobanului împăcat cu lumea al Mioriţei, nicicând nu s-a pomenit popor mai blând şi mai primitor cu străinii, azvârliţi cu forţa în războaie străine de noi, noi am rămas credincioşi unei singure idei, întruparea hotarelor noastre de drept, nu suntem nedrepti cu nimeni dar vrem ce este al nostru, obrazul nostru plânge nestins de dorul tău Basarabie.
Acum ori niciodată cereţi dar ce ni se cuvine, nu lăsaţi pe fraţii noştri în părăsire, fiţi fără frică si nu lasati in robie tarina sfanta a Basarabiei, n-aveţi hodină şi tihnă până nu ne vom fi unit cu toţii in hotarele României Mari.
As vrea ca Dan capitan de plai, sa cuprind cu palmele pamintul sfant al Basarabiei, si sa-mi plec fruntea ca in fata unei icoane ce poarta in adancurile ei, oesemintele strabunilor mei dopotriva cu toata durerea poporului roman.
Pentru neamul nostru românesc, Ultimul Vals nu poate fi decât unul singur, cel al cântării lui Alecsandri, frăţeasca Horă a Unirii.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !!!
Robert-Ovidiu TRIF
1. Decembrie 2008