Opinii

De fapt, de ce vreau să vin cu voi, să stau cu voi un timp teribil într-un loc blamat?

Cu cât mă apopiam de locul protestului din Victoriei (27 oct.), aveam sentimCu cât mă apropiam de locul protestului din Victoriei (27 oct.), aveam senrtimentul acut că am intârziat, simţeam un tumult în mine, acelaşi tumult pe care l-am simţit când am participat în copilărie la o ceremonie funerară, care m-a marcat mult timp; îmi era frică să ajung la locul cu pricina, iar zgomotul, strigătele, fluieratul strident mă iritau, mă răscoleau puternic, umilindu-mă. Momentul era extrem de solemn şi simbolic concentrat şi mie îmi venea să plâng ca unui copil neputincios.
Era o mână de oameni care ţinea locul unei colectivităţi absente, pasive, umilite, reduse. Nişte tineri strigau silabisit cu toata puterea “BASARABIA”, glasurile lor sunând aproape inuman, supraforţate să rezoneze definitiv o certitudine care nu trebuie abandonată, să rezume o realitate nesuferit paradoxală. Stanjenită la început, stangace în mişcări, am căpătat încredere, ştiind că şi eu trebuie să fac parte din grupul reprezentativ al românilor din Basarabia şi că trebuie să-l ajut să dea glas, să fie expresiv.
Nu mai tinusem niciodata un tricolor; trebuia sa-l tin deasupra mea, sa-l flutur cu incredere, astfel incat sa pluteasca de unul singur. Eram acolo ca sa-mi confirm sau afisez ostentativ identitatea ca un afront sau ca un trofeu intim expus fatis.
Cati romani de aici ar merge in piata, in strada si ar striga:”Noi suntem romani!”? In Romania gestul ar fi o iesire absurda, inutila, o manifestare nelalocul ei.
Eu vreau sa ma simt roman in tara mea, intr-un teritoriu care sa ma integreze firesc ca pe un element ordinar nu strain. Nu vreau sa fiu privitaca un outsider, ca un intrus, intr-un spatiu neprielnic caruie sa-i intinez omogenitatea. Nu vreau sa trec prin alte experiente penibile de genul “ce bine vorbesti romaneste!” sau “unde ai invatat sa vorbesti romana?”.
Toate astea pentru ca ama vut nenorocul sa ma nasc intr-un colt prigonit, nenorocit de tara-regat, in care zanele rele au urzit tot felul de napaste si anormalitati, ca granita a fost trasata, lasandu-ma pe dinafara. Lor, celor de aici, ar putea foarte bine sa nu le pese de aceste lucruri. Unora la limita conventionalului si necesarului. Suntem privilegiati, ne sunt alocate un numar de burse (noua si rromilor), beneficiem de subventii si cazare gratuita. Concursul de admitere se da exclusiv intre noi, a.i. concurenta e sublima, dar lipseste cu desavarsire, jenanta in comparatie cu ce se face aici la admitere.
…si uite ca acum suntem impertinenti si intindem coarda!
Cum naiba sa cerem “actualizarea” burselor (care, ce-i drept, au devenit chiar simbolice), cand foarte multi dintre noi nu le justifica si nu le onoreaza! Trebuie sa le meritam, sa ne chinuim pentru ele, sa invatam pe rupte, sa fim pe picior de egalitate cu colegii nostri romani,…c-altfel, nu mai merita sa venim pana aici ca sa beneficiem de un regim liber, gratuit, preferential, consolati de gandul unei burse asigurate, intangibile! Ce-ar fi sa punem bursa in regim de pericol, riscandu-i constanta?Am simti mai acut, mai autentic ce inseamna sa faci carte in Romania!
Cum naiba, sa cerem acordarea dreptului la munca pentru basarabeni, cand bursele astea sunt acordate cu conditia ca noi sa ne intoarcem acasa si sa punem in aplicare ideile luminate de aici? Ah!…ca nu mai vrem sa ne intoarcem, ca nu ne surade perspectiva sacrificiului in folosul comunitatii, a reconstructiei unui stat in ruine - asta-i altceva… ca am fi renegati si pusi pe fuga de noua ordine…asta nu-i o justificare viabila!
Sa nu-mi talmaciti gresit cuvintele! Sunt cu voi, sunt ca si voi, avem aceleasi interese si suportam aceleasi umilinte. Vreau sa studiez si mai apoi sa sa ma angajez in tara mea, pe care o vreau reintregita.
Ma intreb, insa, daca asta nu se poate chema oportunism…dat fiind faptul ca am stat pana acum relativ amortiti, reactionand cu intemitente, insa niciodata, solid, convingator, imbatabil - iar acum, pe matginea prapastiei, expusi in fata pericolului largiriide durata a haului…strigam in gol dupa ajutor (nu ne lasati, nu ne uitati!)Se poate si asta…ca abia acum, identitatea noastra amortita de romani sa fi fost enrgic activata de frica abandonarii definitive.

Pana acum m-am simtit roman si nu trebuia sa strig asta decat la intervale. Nu trebuia sa conving pe nimeni, era doar ca un refren dintr-un cantec ritualic, piesa de rezistenta si garantie a unui sistem de valori.
Acum nu fac decat sa iau act fata de o situatie-limita, sa fac parte dintr-o reactie care trebuie inregistrata a unei colectivitati pe muchie de cutit.

Nu protestez, nu-mi este in fire sa fiu nemultumita de ceea ce mi se ofera. Poate chiar e suficient, rezonabil. Poate ca e numai vina noastra, sau precumpanitor, a noastra, poate ca n-am folosit cu chibzuinta ocaziile istorice sau n-am fost destul de hotarati in momentele oportune (ma refer la timpul recent).

Sunt resemnata, e bine, asa cum e. Suntem recunoscatori si pt atat. Ar fi potrivit sa ne gandim la cum onoreaza guvernantii nostri aceste beneficii, generozitati si ingaduinte. Sunt ai nostri, ei ne reprezinta, ei tin loc de noi, chiar daca se stie foarte bine, nu noi i-am ales. Sau noi, in general. Eu nu protestez, ci amintes la intervale mie si altora ca bunicii mei au apucat timpurile Romaniei Mari, parintii mei au trait in URSS si ca eu insami m-am nascut in URSS. Insa ca intotdeauna m-am simtit roman. Sa ma auda si bunelul, marinar la Galati, mort cu un an inainte de a ma naste si cu vreo trei inainte de a se prabusi regimul.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Studii demasterat
Scriu pentru prima oară pe weblog-ul curaj.net şi sper că-mi veţi da mai mult credit decât îmi dau eu însumi sau mă veţi trece cu vederea dacă e cazul.
Numele meu este Fulea Ştefan. Ca orice absolvent al unei facultăţi, după absolvire am avut şi eu în faţă opţiunea de a rămâne student (master), fie de a mă angaja la una dintre ofertele avute la îndemână şi uit de studiile de masterat. Totuşi dacă este să faci master, îl faci imediat după facultate. Astfel, pe lângă multe alte motive, pentru a evita ulterioare regrete am ales ca înainte de a mă realiza ca proaspăt inginer să încerc şi studiile de masterat la aceeaşi facultate. Statul român însă, spre deosebire de numărul de burse acordate pentru liceu şi facultate, are o ofertă foarte limitată pentru bursele de master. Aşa se face că în cazul U.T. Iaşi (faţă de cele 4608 locuri pentru invaţământul de licenţă) s-au acordat 4 locuri pentru cei de peste Prut. “…au venit ai voştri din Moldova şi le-au ocupat. Aveau media 10.” -a sunat sec răspunsul secretarei. Mi-am spus că voi aştepta admitea normală, cea pentru toată lumea, cu examen la facultate pentru locurile subvenţionate. Părea totul OK - mi s-a primit dosarul, am dat examenul şi… imi găsesc numele publicat pe una dintre paginile facultăţii cu studenţii admişi la masterat - sunt pe locurile subventionate! Mai mult - media de admitere îmi dă speranţe pentru o bursă de merit! Normal ramân să fac master, deci renunţ la ofertele de muncă ale Bucureştiului şi aştept răbdător începutul anului universitar. Surpriza cea mare vine la cazare, unde mi se cere scuze din partea comisiei de admitere şi din partea secretariatului. Mi se spune că s-a comis o greşeală la admitere, că fiind student din Republica Moldova nu beneficiez de fapt de învăţământ subvenţionat. Mi s-a spus că în cazul tinerilor din Republica Moldova, absolvenţi ai liceelor din România le este permis să candideze alături de cetăţenii români pentru locurile subvenţionate de învăţământ universitar de licenţă, însă acest lucru nu merge şi mai departe, ca în cazul meu. Cetăţenii din Republica Moldova, absolvenţi ai facultăţilor din România nu pot candida pentru locurile subvenţionate ale învăţământului superior de masterat. Am fost întrebat atunci de către preşedintele comisiei de cazare dacă vreau totuşi să fiu cazat la nesubvenţionaţi, în cazul în care mă decid să optez pentru învăţământul la taxă.
Încerc să-mi aduc aminte acum ce opţiuni am avut în acel moment. Ofertele unor contracte serioase de muncă expiraseră iar serviciul pe care-l aveam la moment îmi oferea experienţă în domeniu însă nu şi un contract legal, deci nici şederea legală (fie pentru a rămâne, fie pentru a găsi noi oferte de muncă). Nu ar trebui să mă plâng de nimic veţi spune. Am cautat master, iar acum l-am găsit! Nu stiu însă dacă realizam de la bun început şi opţiunea taxei.
Nu stiu ce ar fi făcut unii dintre voi. Fapt este că după peste o săptămână de încercări de a-mi obţine totuşi un loc subvenţionat sunt acum la taxă, cazat la nesubvenţionaţi cu o groază de datorii pe-acasă. Sper… s-o pot scoate la capăt cumva.
Va multumesc pentru răbdare.

Fulea Ştefan

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]