Basarabia țaristă

V-am scris deja de multe ori despre starea mizerabilă a şcoalelor noastre primare. Azi sunt nevoit a vorbi din nou despre învăţământ şi aceasta fiindcă cestiunea se află pusă la ordinea zilei.

Zilele din urmă Zemstvo nostru în şedinţele sale din urmă s-a ocupat între altele şi de regulamentul elaborat pentru crearea şcoalelor de agricultură cu patru clase, cari vor fi întreţinute pe socoteala veniturilor monastirelor închinate. Acest fapt tocmai îmi dă ocaziunea să vorbesc puţin în ceea ce priveşte problema impusă de iniţiatorii şcoalelor de agricultură. Când atât societatea cât şi guvernul rus începură a să ocupa cu această cestiune, şcoala de agricultură a fost privită din mai multe puncte de vedere. Unii – şi în prima linie boierimea noastră indigenă – declară sus şi tare că ţărănimii din Basarabia nu-i trebuie învăţătură teoretică şi cunoştinţe ştiinţifice de agronomie, tinerimea noastră liberală declară că ţăranul n-are ce face cu ştiinţa căci nu o va putea aplica, din cauză că n-are pământ de calitate suficientă pentru a-şi satisface trebuinţele cele mai de căpătenie, aceşti din urmă înclin spre opinia că, chiar dacă şcoalele de agricultură sunt în adevăr folositoare, apoi totuşi nu pot fi considerate de indispensabile. (Mă simt nevoit a declara că şi eu unul am fost şi rămân de această din urmă părere.)

Burghezimea noastră se pronunţă iarăşi dintr-alt punct de vedere, ea declară că ţărănimea noastră cultivă pământul într-un mod diluvial, că chiar pe întinderea celei mai mici răzăşii este posibil a avea o gospodărie bogată şi îndestulătoare pentru existenţa unei familii muncitoare; pentru a-şi sprijini părerea, unii din această clasă iau ca exemplu pe ţăranul japonez şi chinez care, având o palmă de pământ, îl suceşte şi-l răsuceşte până ce estoarce dintr-însul tot ce poate.

Toate aceste opinii diverse s-au dat pe faţă şi în discursul discuţiunilor cari avură loc în sânul Zemstvului nostru. A biruit burghezimea, ca elementul de căpetenie. După opinia majorităţii, este de dorit introducerea unei agriculturi raţionale etc. Pentru a izbuti la aceasta, şcoalele de agricultură vor fi motorii cei mai puternici cari singuri vor izbuti a rădica nivelul economic al gospodăriei ţărăneşti. Credinţa nestrămutată în ştiinţă, credinţa în agricultura raţională, vorbele late şi frumoase biruiră opoziţiunea şi regulamentul şcoalelor de patru clase de agricultură fu votat.

Este însă trist că cei cari rostiră discursuri pline de o elocvenţă ciceroniană, uitară nişte fapte din trecutul nostru apropiat şi anume faptul că atât în guvernământul Herson, cât şi la noi, în Basarabia, au existat deja, sub domnia ţarului Nicolae, şcoalele de agricultură. Unele din aceste şcoli există şi acum, dar pe când la deschiderea lor clasele au fost frecventate de copilărimea ţărănească, îndată după un an sau doi de la deschiderea lor acest element al societăţii n-a mai avut nici un interes a trămite pe copiii săi. Aşa că lipsind prin şcoalele agricole elementul ţărănesc, scopul iniţiatorilor n-a putut fi realizat. (…)

Basarab, Chişinău, 17 septembrie 1882