Eugen Cioclea, poet

Eugen Cioclea
poet, eseist și publicist moldovean contemporan.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova. Traducător în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la „Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare.

Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci, pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova, cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut „Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară.

Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație – Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vsevolod Cernei, Vasile Gârneț - la sfârșitul anilor optzeci de-abia începeau să se impună, ori, Cioclea era la acea vremea deja o celebritate), dar datorită faptului că îi plăcea să cultive versuri eruptive-teribiliste, cu un personaj liric mare amator de grotesc și gesturi de cele mai multe ori teatrale, iar versurile lui aveau o expresie „strident-hiperbolică”, criticii l-au înregimentat printre optzeciști, și chiar cap de serie, adică generației de scriitori considerați ca fiind implantatorii postmodernismului literar în Republica Moldova. E. Cioclea nu e nici șaptezecist și nici cu optzeciștii nu are prea multe afinități, ba chiar și ștampila cu un termen mai general cum e cel de „postmodernist” este refuzată de el ca fiind străină și nereprezentativă pentru ceea ce scrie. Se știe că în perioadele aride din istoria literaturii un poet talentat poate ține de unul singur locul unei întregi generații, poate că la același lucru se gândește și Cioclea atunci când se opune clasificărilor.
În 1991 publică un nou volum de poeme sub titlul „Alte dimensiuni” ce ar părea să continue stilistic fixațiile autorului din prima sa carte; imaginea sa de poet autentic ia un contur și mai pronunțat. Alexandru Mușina va declara chiar că preferă poezia lui Cioclea celei lui Mircea Dinescu, pentru simplul fapt că E. Cioclea „este un poet mai bun”. Cartea se bucură, ca și „Numitorul comun” de altfel, de un mare succes la public. Tipărită într-o ediție de 10000 de exemplare, chiar și fără campanii publicitare, „Dimensiunile” reușesc să se vândă într-un mod uluitor, în doar câteva luni epuizându-se întreaga ediție.

Ultimul proiect poetic semnat de Eugen Cioclea se numește „Dați totul la o parte ca să văd” (ed. Cartier, 2001). Recompensată doar un an mai târziu cu premiul Uniunii Scriitorilor, această carte cu un tiraj sub 350 de exemplare rămâne momentan practic cea mai scumpă carte de poezie din R. M. (costul unui exemplar – 111 $), poetul intenționând ca în acest fel să-i răzbune pe toți scriitorii care au ajuns să câștige bani mizeri din munca literară și să-și exprime frustrarea față de dezinteresul pentru poezie și literatură al publicului cititor din Moldova de după perestroika. Necatând la preț, cartea s-a vândut totuși, ba chiar, cel puțin 40 de cititori, își anunțaseră dorința de a o cumpăra încă înainte de a fi introdusă în librării. Pe lângă cele 51 de poeme (cu titluri din cuvinte care în limba română se scriu fără diacritice), însoțită de legenda „numai defectul din mine mai este original”, volumul „Dați totul la o parte ca să văd” include enecefalograma și radiografia poetului pe suprafața căreia se disting două plăcuțe din platină, „implantate în urma unei traume craniene”. Această infirmitate e consecința unui incident dramatic, petrecut la sfârșitul anilor ’80, când într-o stație de metrou moscovită, doi indivizi mascați l-au agresat pe poetul Eugen Cioclea lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Întâmplarea avea loc exact în momentul în care cu ceva timp în urmă ('88-'89) poemul său „Cina irodică” stârnise un interes general în mijlocul membrilor CC ai PCM.

La finele anilor nouăzeci câțiva scriitori din generația tânără, Pavel Păduraru și Alexandru Buruiană, au organizat ședințe literare în cadrul unui cenaclu care purta numele lui Eugen Cioclea. Un caz extrem de rar întâlnit, dat fiind că botezarea unui cenaclul cu numele unui scriitor cunoscut, se face de obicei, doar dacă acela e implicat direct în activitatea cenaclului respectiv sau, cazurile și mai frecvente, atunci când e vorba de un scriitor mort, pentru care generațiile tinere vor să-și exprime admirația. În situația dată, nu era vorba nici de una nici de cealaltă, doar de admirația tinerilor față de Cioclea.

În mai 2007 la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Andrei Sochircă, împreună cu celebrul regizor Mihai Fusu, organizeză un spectacol bazat pe o selecție din poemele lui Cioclea. Show-ul „Dați totul la o parte ca să văd” a fost construit cu multe elemente de performance poetic, happening, acțiune și muzică rock în interpretarea unor artiști cunoscuți din domeniu - Marcel Mikșanski , bateristul Mamba („Gândul Mâței”), chitariștii Victor Velk („Accident”) și Vitalie Colț („Snails”), la clape evoluând Alexandru Cordonean („Alternosfera”). Ideea acestui spectacol fără precedent pentru scenele teatrelor din Moldova, și care s-a dovedit a avea un real succes la public, sălile fiind arhipline în toate cele cinci zile cât a ținut show-ul, aparține actorului Andrei Sochircă, încă din anii de studenție la Moscova. În acel moment (anii șaptezeci), Eugen Cioclea, care era căsătorit cu fiica unui șef de secție din CC al PCUS și locuia la Moscova, se întâmpla de multe ori să-l viziteze pe Andrei Sochircă la căminul studenților de la actorie. La recitalurile pe care le țineau acolo asistau și alți studenți de la teatru și fiind „obișnuiți cu un alt fel de poezie”, rămâneau de cele mai multe ori șocați de grotescul din poemele sale și maniera tragică în care acesta își exprimă sentimentele. Spectacolul „Dați totul la o parte că să văd” urmează să fie prezentat pe scena teatrelor din Bălți și Cahul, precum și pe cele românești.
După douăzeci de ani de la aparția primei cărți de poeme de Eugen Cioclea, scriitorul Emilian Galaicu-Păun observa că versurile lui E.C. în tot acest interval de timp au constituit „o cutie de rezonanță”, care parcă a mai adăugat poemelor „un plus de gravitate”. A fost de multe ori comparat cu un bard căruia doar chitara îi lipsea. Adevărul e că pentru o bună parte dintre scriitorii din Moldova, de la opzeciști până la generația lui Dumitru Crudu, Ștefan Baștovoi, Pavel Păduraru, Vasile Ernu, Mihail Vakulovski, Vlad Gatman ș.a., Cioclea a însemnat cam același lucru ce odată pentru Uniunea Sovietică însemnaseră cântecele și versurile lui Vladimir Visotski.

Poezii sale au fost traduse în engleză, franceză, rusă, suedeză ș.a.

Wikipedia