INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
2 participanți
Pagina 1 din 1
INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]Instigarea la democratie Cristian Patrasconiu
Marele pacat al celor care nu s-au lasat convinsi de argumentatia abracadabranta a suspendarii sefului statului este acela ca vor cu adevarat democratie. Asta li se reproseaza, pe dezarmant de multe voci, prin intermediul unui bombardament mediatic intens si smintit.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]Minciunile cu care opereaza „reformatorii“ gen Voiculescu, Iliescu, Vadim si antenele lor atente din mass-media au un mare pacat, insa reprezinta mai ales un imens pericol. Pacat: pentru ca sint atit de grosolane, incit e foarte greu sa fie crezute. Sint, pe de alta parte, periculoase, pentru ca sint rulate in exces in zona media. Or, politica inseamna perceptie, iar perceptia poate fi indusa relativ usor printr-o dramaturgie iscusita si prin repetitia unor spectacole mediatice trucate.
Pentru ca marea tema a zilei - anume, democratia romaneasca, serios faultata acum - sa fie acoperita, in spatiul public au fost puse in circulatie o multime de teme false. E o reteta care poate fi eficienta, ea fiind, de altfel, verificata in repetate rinduri: petardele fac fum si muta atentia. Piata Universitatii - mitingul de joi seara, mai exact - e un exemplu de prim rang cu privire la ceea ce pot face jeturile de vorbe atent selectionate si cultivate care fac opinia publica. Concret: s-a incercat - inca sper ca nu s-a reusit - o rasturnare spectaculoasa, radicala, a sensului mitingului din Piata Universitatii.
Joi, 19 aprilie, ziua in care presedintele Romaniei a fost suspendat (legal) de Parlament (institutie care a oferit motivatii ilare pentru suspendare), am asistat la un moment istoric. Dar, deopotriva, si la unul isteric.
Joi - mai ales joi seara, cind lumea se uita la televizor - a fost formulata explicit una dintre marile teme false a ultimelor zile: in centrul Capitalei, la km 0 al democratiei, se incita. Se incita la ura, dupa cum ne-au lasat sa intelegem numerosii apostoli ai democratiei lui Vacaroiu, Hrebenciuc, Voiculescu. Cozmin Gusa, un cersetor de voturi, ca si colega sa, Lavinia Sandru, a vrut sa faca evidenta ura din Piata, asa incit acum baga mina in foc pentru faptul ca a fost agresat in Piata de mineri (care au legatura cu Marin Condescu etc., etc.). Nici mai mult, nici mai putin. Retorica aceasta e insa arhicunoscuta; au folosit-o din plin cei care au vrut sa ridiculizeze si sa desfiinteze unul dintre momentele cele mai frumoase si respirabile ale democratiei noastre fragile: Piata Universitatii, Piata „golanilor“.
Ingrijorarea majora a politicienilor pro-suspendare fata de manifestatia din Piata Universitatii a vizat, in fond, transpunerea lipsei de civilizatie si a conflictului politic din terenul institutional in strada. S-a ajuns pina intr-acolo incit a fost condamnata „coborirea dezbaterii in strada“ ca fiind total antidemocratica. O picanterie semnificativa, Socrate a fost condamnat la moarte in timpul democratiei ateniene pentru coborirea dezbaterii in strada. Eticheta pusa pasnicului miting de sustinere din Piata a fost radicala: „mineriada“. De departe, cei mai ingrijorati de „mineriada lui Basescu“ din Piata Universitatii (asta este formula care a cunoscut deja o oarecare consacrare) sint cei din PSD, in frunte cu presedintele de onoare al acestui partid, Ion Iliescu, parintele spiritual si protectorul descinderilor hoardelor de mineri adevarati de la inceputul anilor ’90.
Intr-adevar: in Piata Universitatii, joi, s-a incitat. Dar s-a incitat la democratie. La democratie autentica, nu trucata, nu „originala“. Citeva mii de oameni pasnici si decenti (si nu „masa de oameni“ pe care ar fi bine sa vina si sa o domesticeasca seful statului, dupa cum cerea Cristian Tudor Popescu, un campion al analizelor deraiate in momente decisive ale istoriei noastre recente) au lovit cu bita vorbelor si a bunului-simt - stiu ca nu sint original, dar acesta este termenul exact - in „sistemul ticalosit“.
veronique- Moderator
- Number of posts : 368
Age : 39
Localizare : Iasi
Registration date : 03/11/2006
Re: INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
tot in "Cotidianul":
Astept si opiniile voastre(PRO sau CONTRA) vis-a vis de subiect.
„322 si-au batut joc de noi", noul refren pro-Basescu
Cristian Oprea, Remus Radu
Presedintele suspendat a furat startul campaniei electorale. Basescu a electrizat multimea cu un discurs taios.
Traian Basescu a sosit la mitingul organizat in Piata Constitutiei din Capitala la 18.55. Cu fix cinci minute inainte de inceperea buletinelor de stiri la principalele televiziuni. Aproximativ 7.000 de oameni l-au aclamat indelung. Slagarul zilei din Piata a fost: „322 si-au batut joc de noi!“. Este vorba despre numarul parlamentarilor care au votat pentru suspendare. Teoria a fost confirmata de pe scena chiar de Monica Macovei, care, in plus, a spus ca multi dintre alesi au probleme cu justitia. Discursul lui Basescu a fost bazat pe o retorica inedita: el intreba audienta daca a gresit in diverse decizii pe care le-a luat de-a lungul timpului. Raspunsul, firesc, a fost pe masura asteptarilor: „Nuuuuuuuuuuuuuu!“.
Basescu a adunat, in Piata Constitutiei din Bucuresti, mai putin de zece mii de sustinatori, pentru citi fusesera luate aprobarile. Organizatorii mitingului, doua asociatii neguvernamentale prea putin cunoscute - printre care Asociatia pentru Infrumusetarea Bucurestilor si Fundatia pentru Siguranta Cetateanului -, luasera aprobari pentru cel mult zece mii de oameni.
S-a lasat asteptat
La mai bine de doua ore de la debutul mitingului, Basescu nu-si facuse aparitia. Erau prezenti insa Theodor Stolojan, „un prieten“, cum l-a numit, si fiicele presedintelui, Ioana si Elena Basescu. Cu un alt look, era acolo si Elena Udrea. In Piata domnea o atmosfera ciudata: o combinatie intre concertul hip-hop de pe scena si scandarile politice ale mitingistilor. Pe pancarte, texte inedite: „Basescu e cool“, „Parlamentul e al lor, Romania e a noastra“, „322 si-au batut joc de noi“, „PSD-PNL, jos coruptii!“, „Doar Basescu“, „Calarasi e pro Basescu“, „Parlamentul ne vrea in Congo, noi vrem in Romania“ (aluzie la un slogan electoral din 2004 cind Basescu se confrunta cu Nastase, zis si Bombo, care era trimis in Congo), „Basescu, Romania te sustine!“.
Au fost readuse si sloganurile din 2000 si 2004 ale lui Basescu, printre care si celebrul „Arde-i pe corupti!“.
Autocare cu democrati
Cele mai multe sloganuri erau scrise pe coli A4. Se mai foloseau, ca suporturi, postere si inimioare portocalii. „Jos Tariceanu!“, strigau oamenii, iar de pe scena li se replica: „Nu va faceti griji, e jos de tot“. Retineau atentia si pancarte cu numele filialelor PD care erau prezente la miting, una dintre cele mai mari fiind cea de la Techirghiol. Oricum, din mai multe localitati au sosit la Bucuresti autocare pline cu democrati.
La inceputul mitingului, a fost citit si un mesaj atribuit fostului consilier prezidential Andrei Plesu. Prezentatorul a explicat ca Plesu este la Berlin, dar ca transmite un lucru clar: „Cine vrea sa ne scape de Basescu cu ajutorul lui Voiculescu si Vadim nu vrea binele tarii“. Un alt fost consilier prezidential, Theodor Stolojan, si-a justificat prezenta la miting prin faptul ca-l sustine pe Basescu, cel care „vrea sa lupte impotriva coruptiei si a capuselor din economia romaneasca“. Printre cei prezenti in Piata puteau fi zariti: Gabriel Liiceanu, Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur, Marius Marinescu, Roberta Anastase, Monica Iacob-Ridzi si vicepresedintele PLD Cristian Boureanu. Au venit si consilierii Cristian Preda, Valeriu Turcan, Bogdan Teodoriu.
Monica Macovei, in linia intii
In jurul orei 19.00, si-a facut aparitia in Piata si Basescu. Prima baie de multime. S-a urcat pe scena alaturi de Monica Macovei, care a avut in premiera un discurs de tip electoral in care a criticat decizia Parlamentului. Fostul ministru al Justitiei a spus ca multi dintre cei 322 de alesi care l-au suspendat pe Basescu sint urmariti in Justitie sau pe cale de a intra in vizorul acesteia.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]Intrebari cu raspuns previzibil
Presedintele Traian Basescu a urcat pe scena in jurul orei 19.00 pe melodia formatiei Morometzii, „Romania, trezeste-te!“. Melodia a fost cintata inca o data, liderul trupei anuntind ca bisul este o urmare a rugamintii lui Basescu. Presedintele-suspendat a introdus-o pe Monica Macovei, care si-a motivat prezenta spunind ca nimeni nu trebuie sa stea indiferent. Fostul ministru al Justitiei a aratat ca o parte dintre parlamentarii care au votat pentru suspendarea lui Basescu au fost trimisi in judecata, iar altii sint in curs de cercetare. Apoi, Basescu a continuat explicind, cu intrebare si acelasi raspuns, motivele pentru care a „suparat grupul celor 322“. „Am vrut ca invatamintul sa fie performant. Am gresit? Nu. Am vrut reforma in Sanatate. Am gresit? Nu.
Am condamnat crimele comunismul. Am gresit? Nu. Am transferat dosarele la CNSAS. Am gresit? Nu. Am cerut Guvernului sa-si faca treaba la inundatii sau in cazul gripei aviare. Am gresit? Nu. Am cerut vot uninominal. Am gresit? Nu.“
Dupa ce a terminat cu intrebarile retorice, Basescu i-a indemnat pe manifestanti sa spuna, la fel, la referendum, NU. In plina campanie, el si-a anuntat sustinatorii ca astazi va da startul campaniei pentru referendum, pe care a comparat-o cu lupta cu un balaur.
<BLOCKQUOTE>
Miting electoral la Brasov
Prin grija pedistilor si a peledistilor locali, Traian Basescu a avut parte de aproximativ o mie de localnici in zona centrala a Brasovului, in timpul plimbarii pe care a facut-o alaturi de sotia sa, Maria, simbata, la orele prinzului. Cei doi au strabatut la pas prin multimea din Piata Sfatului, pregatita deja cu ecusoane in piept pe care scria: „Cetatean autosuspendat, solidar cu presedintele Traian Basescu“. Intr-un colt al Pietei, Basescu s-a intilnit cu liderul PLD, Theodor Stolojan, cei doi mergind apoi la brat. Basescu a dat mina cu toata lumea, a vorbit cu toata lumea, s-a lasat fotografiat, filmat, pupat, imbratisat. Cind efuziunile sentimentale ale luatului de git si pupatului cu foc atingeau cote periculoase, una dintre garzile de corp ii ruga pe admiratori: „Miinile jos, va rog“. Totusi, singurul incident serios a fost o petarda fumigena aruncata de un tinar de 17 ani, acesta fiind identificat si amendat.
Asalt pe basescu.ro
Pagina de Internet a lui Traian Basescu ([Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] a cunoscut un adevarat iures de vizitatori in ultimele zile. Un plus de 161.000 de afisari in ultimele sapte zile se inregistrau aseara pe trafic.ro. Site-ul a ajuns deja pe locul doi al celor mai vizitate pagini de Internet din domeniul politic, dupa site-ul Guvernului Romaniei, in scadere cu 2.400 de afisari.
Pagina presedintelui suspendat Traian Basescu a fost transformata intr-un forum de comentarii, iar pe frontispiciu scrie: „Dragi romani, aveti incredere, nu cedez! Va multumesc ca sinteti alaturi de mine!“.</BLOCKQUOTE>
Astept si opiniile voastre(PRO sau CONTRA) vis-a vis de subiect.
veronique- Moderator
- Number of posts : 368
Age : 39
Localizare : Iasi
Registration date : 03/11/2006
veronique- Moderator
- Number of posts : 368
Age : 39
Localizare : Iasi
Registration date : 03/11/2006
Re: INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]13:25 | Un vot istoric (de Traian Ungureanu) (1312 vizualizari)
Avem deja o schita de profil statistic, care ne anunta un lucru important: o prezenta masiva la urne si o victorie categorica a Presedintelui.
Aritmetica e simpla: in 2 ore au votat ceva mai mult de 6% dintre alegatori, adica de doua ori mai mult decit la alegerile prezidentiale din 2004. Cred ca prezenta masiva la urne e rodul unei anume stari de anticipatie si al unei dorinte insistente de exprimare. Cu alte cuvinte, alegatorii simt sua presimt ca nu voteaza in cadrul unui ciclu electoral, ci construiesc si patricipa la un vot istoric.
ora 10:35 Surpriza vie si dinamica
Cred ca ne vom trezi in seara asta cu o surpriza vie si dinamica. Adica, prezenta mare la urne si un vot categoric in favoarea lui Basescu. Simt asta de mai bine de o saptamina. Am avut tot timpul senzatia unui electorat care da in clocot, care are nervi si care vrea sa spuna odata lucruri pe care asteapta de mult sa le faca auzite.
Cred ca prima tema post-referenduma fost deja fixata: vor avea Primul-Ministru si Parlamentul onoare si bunul simt minim sa plece?
veronique- Moderator
- Number of posts : 368
Age : 39
Localizare : Iasi
Registration date : 03/11/2006
Re: INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
Cozi la Băsescu
Nicolae Roibu, TIMPUL
Nicolae Roibu, TIMPUL
Sâmbătă, de rând cu toţi românii, au ieşit la referendum şi cetăţenii R. Moldova, care deţin cetăţenia română. Dis-de-dimineaţă, la cele două secţii de votare - de la Ambasada României şi de la Secţia consulară - au început să se formeze cozi imense. O prezenţă atât de masivă n-a fost înregistrată nici la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2004. Atunci, la urne s-au prezentat 2660 de basarabeni, de astă-dată însă, potrivit unor estimări prealabile, au participat la vot 4998 de persoane, dintre care 4863 s-au pronunţat împotriva demiterii lui Traian Băsescu.
Capacitatea de absorbţie a celor două secţii de votare s-a dovedit a fi prea mică pentru doritorii de a-l susţine pe Traian Băsescu. Cozi interminabile se întindeau la zeci de metri, cetăţenii români basarabeni aşteptând să voteze ore în şir. Leo Gonţa, de exemplu, a venit tocmai de la Mălăieşti, Râşcani, iar Maria Ţuguleni - de la Nisporeni. Majoritatea votanţilor şi-au exprimat nedumerirea faţă de faptul că n-au fost deschise şi alte secţii de votare, în zona de Centru, Sud şi cea de Nord a R. Moldova.
Fermierul Constantin Teodor de la Ciorescu ne-a spus că a venit să zică un „Nu!” hotărât demiterii lui Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că lupta declanşată de el împotriva corupţiei va ajunge şi la Chişinău, ca, în viitor, să trăim întru-un stat mare şi democrat. La rândul său, interpretul Alexandru Cazacu a opinat că pentru Băsescu şi-ar da votul întreaga republică, însă, din păcate, mulţi încă nu deţin cetăţenia română. Întreprinzătorul Anatol Şalaru ne-a spus că vede în poziţia civică a preşedintelui României o speranţă a românilor basarabeni şi, pentru întreaga ţară, o speranţă spre un viitor mai luminos. Tot aici i-am întâlnit şi pe Cristi Aldea-Teodorovici, Gheorghe şi Eugenia Marin, pe actorii Petru Hadârcă şi Anatol Burlacu, pe preşedinta Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din R. Moldova Valentina Sturza. Petru Hadârcă şi Anatol Burlacu ne-au spus, în glumă, că este pentru prima dată, când cetăţenii români basarabeni votează în stilul bulgarilor, „Nu”, însemnând, de fapt, „Da!” pentru Traian Băsescu. Iar avocatul Valeriu Griţco a fost de părere că actualul preşedinte al României exprimă şi interesele noastre, fiind un preşedinte al tuturor românilor.
Cele două secţii de votare erau înconjurate de poliţişti moldoveni, care supravegheau ordinea publică. Unii dintre ei le interziceau reporterilor cu camerele de luat vederi să filmeze cozile interminabile. Aproape de ora 20.00, când doritorii de a ajunge la urne au înţeles că s-ar putea să nu reuşească, au început să scandeze: „Vrem să votăm!”, „Nu ne lipsiţi de dreptul de vot!”. Unii chiar au sărit gardul ca să pătrundă în curtea Ambasadei. Deoarece mulţi dintre ei se aflau pe teritoriul instituţiei, dreptul lor a fost respectat, votarea fiind prelungită cu mai bine de o oră.
Re: INSTIGARE LA DEMOCRATIE!
Basarabenii au spus NU!
Jurnal de Chisinau - [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Jurnal de Chisinau - [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Cetăţenii R. Moldova care dispun de paşapoarte româneşti au demonstrat că nu au obţinut cetăţenie românească numai pentru a putea merge mai uşor peste hotare. Aceştia au venit, sâmbătă, cu miile să-şi facă datoria faţă de România. Votul de la plebiscitul de sâmbătă a constituit un record pentru alegerile desfăşurate de-a lungul timpului în R. Moldova cu referire la scrutinele din România. Au participat la vot 4998 de basarabeni, dintre care 4863 au spus NU demiterii, şi alţi 111 – DA. Alte câteva sute nu au reuşit să voteze până la închiderea secţiilor de votare şi au rămas dezamăgiţi. Pentru comparaţie, la alegerile din 2004, au participat în jur de 4500 de basarabeni.
Cei cu care am vorbit sâmbătă în faţa celor două secţii de votare ne-au spus că au venit să-şi dea votul pentru integrarea R. Moldova în UE, pentru simplificarea procedurii de redobândire a cetăţenei româneşti de către românii de pe malul stâng al Prutului, pentru stârpirea corupţiei şi pentru democraţie. Majoritatea covârşitoare a venit să-l susţină pe Băsescu. Au stat la coadă ore în şir pe o căldură toropitoare, s-au revoltat împotriva faptului că au fost deschise numai două secţii de votare, dar au ţinut neapărat să-şi dea votul pentru menţinerea lui Băsescu la Cotroceni. Cozile cu basarabenii care au venit să-şi facă datoria faţă de România se întindeau pe câteva zeci de metri la cele două secţii de votare deschise în cadrul Ambasadei României şi Consulatului român de la Chişinău.
Numai două secţii de votare
Sâmbătă, în faţa Consulatului român, lumea era revoltată de faptul că „votarea decurge foarte încet”. Vinovat de această situaţie este, crede Vasile Pancu din satul Pănăşeşti, raionul Străşeni (fostul judeţ Chişinău), premierul român Călin Popescu Tăriceanu. „Tot Guvernul Tăriceanu trebuie pus la puşcărie, fiindcă ei fac toată zarva în România şi nu au interesul să votăm”, zice bătrânul, susţinut de cele câteva zeci de oameni adunaţi în jurul lui care scandau: „Vrem să votăm!”, „Vrem să votăm!”. Moldovenii au venit din toate colţurile ţării să participe la referendum. Bătrâni şi tineri deopotrivă aşteptau să voteze. „În alte ţări au deschis câte 20-30 secţii de votare. De ce nu au făcut-o şi aici? Au dat la atâţia oameni numai două secţii. Pentru ca să nu voteze lumea! Dacă era deschisă câte o secţie de votare şi la Cahul, şi la Bălţi, era altă situaţie”, îşi dă cu părerea Ana Ionaşcu, o doamnă de 50 de ani.
„Băsescu e cu poporul!”
Pe drumul spre Ambasadă, patru bărbaţi din Hânceşti circulau între Consulat şi Ambasadă. Vroiau să se pună la coadă şi tot cercetau să vadă unde-i mai mică, ca să „scape” mai repede. „Ş-acolo-i lume, ş-aici. Prindem rând în ambele părţi. Unde va fi mai repede, acolo ne ducem”, îşi făcuse strategie Vladimir Lupu. „Votez pentru Băsescu la preşedinţie! El e cu poporul şi a făcut multe pentru basarabeni. Numai că alde Voronin n-au vrut să accepte ajutorul”, crede domnul Lupu.
Îşi spuneau în glas opţiunea
În faţa Ambasadei, lumea era mai liniştită. Statul la coadă aici dura în medie câte trei ore. Basarabenii nu ezitau să-şi spună unul altuia opţiunea de vot şi să şi-o argumenteze. Andrei Hâncu, observator din partea Centrului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului, a şi remarcat printre „micile” încălcări de la desfăşurarea referendumului că, înainte de a intra în cabine, oamenii spuneau deschis pentru ce votează.
Interesul electoral
De mulţimea venită să participe la referendum au profitat şi partidele politice din R. Moldova care au înaintat candidaţi la funcţia de primar al Chişinăului pentru alegerile locale generale de la 3 iunie. Acestea împărţeau nestingherit ziare şi pliante informative pe care oamenii le foloseau pentru a se proteja de soare şi chiar apă. „Cu apa chiar au nimerit-o. Dar asta nu înseamnă că neapărat o să-i votez la 3 iunie”, ne-a spus Vera Demciucin, bucuroasă că şi-a potolit setea pe degeaba.
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum