Petru Lucinschi - al doilea presedinte al Republicii Moldova

Petru Lucinschi

sa vedem ce amintiri ne-au mai ramas despre acest filosof al patriei noastre..

Petru Lucinschi (în rusă Пётр Кириллович Лучинский) (n. 27 ianuarie 1940, satul Rădulenii Vechi, raionul Floreşti) este un politician moldovean, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Republicii Moldova între anii 1996-2001.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]


Biografia sa din perioada sovietică

Petru Lucinschi s-a născut la data de 27 ianuarie 1940, în satul Rădulenii Vechi, raionul Floreşti. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Filologie şi Istorie din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în anul 1962. În perioada 1962-1963 efectuează stagiul militar obligatoriu în Armata Sovietică. Este membru al Academiei de Ştiinţe Sociale din Federaţia Rusă (Moscova). A obţinut titlul ştiinţific de Doctor în filozofie (1977).

A intrat în cadrul structurii comuniste, în calitate de activist politic. În perioada 1960-1971 a deţinut funcţiile de: instructor, şef de secţie, secretar, prim-secretar al CC al ULCT (Comsomol) din Moldova, iar ulterior, între anii 1971-1976, este secretar al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist din Moldova.

El era pe atunci singurul basarabean din conducerea Partidului Comunist din RSS Moldovenească. De la înfiinţarea acestei republici sovietice, conducerea ei se afla aproape în întregime în mâinile locuitorilor de origine din Ucraina, Rusia sau Transnistria[1].

Între anii 1976-1978 deţine funcţia de prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Chişinău al Partidului Comunist din Moldova. Devenind un potenţial rival al prim-secretarului Ivan Bodiul, acesta obţine trimiterea lui Lucinschi la Moscova în perioada 1978-1986 pentru a lucra în calitate de şef adjunct de secţie la CC al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Din 1986 pînă în 1989 este al doilea secretar al CC al Partidului Comunist din Tadjikistan.

Ataşamentul său faţă de politice promovate de Mihail Gorbaciov, perestroika şi glasnost, atrage atenţia liderului de la Kremlin, care îl recheamă pe Lucinschi de la Duşanbe şi îl impune în fruntea Partidului Comunist din RSS Moldovenească. La 16 noiembrie 1989, cu puţin timp înainte de căderea Uniunii Sovietice, Petru Lucinschi accede la postul de prim-secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova, calitate în care a activat până la 4 februarie 1991.

În mandatul lui Lucinschi, a început aplicarea în RSS Moldovenească a reformelor iniţiate de către Gorbaciov. Unele organizaţii din oraşe rusofone -în special din Transnistria- au părăsit Partidul Comunist, pentru a rămâne loial vechiului sistem sovietic. Intelectualii basarabeni care l-au suţinut iniţial pe Lucinschi, l-au părăsit ulterior cerând reforme mai rapide şi mai radicale. Lucinschi a încercat să concilieze cele două grupuri, dar a reuşit doar să adâncească contradicţiile dintre acestea. A realizat în cele din urmă că prezida un partid cu un aparat politic de nereformat.

În februarie 1991 şi-a recunoscut înfrângerea[necesită citare], fiind rechemat la Moscova de către Mihail Gorbaciov. În perioada 14 iulie 1990-24 august 1991 lucrează în calitate de secretar al CC responsabil cu presa, membru al Biroului Politic al CC al PCUS.

Pe lângă funcţiile politice, după puciul din august 1991, Lucinschi obţine funcţii importante în cadrul Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă (Moscova). Între anii 1991-1992 deţine funcţiile de colaborator ştiinţific superior la Institutul de Cercetări Social-Politice al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă şi de director executiv al Fondului de dezvoltare a ştiinţelor sociale al aceleiaşi Academii.

A fost deputat în Sovietul Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (RSSM) (1967-1980), deputat în Sovietul Suprem al RSS Tadjikistan (1986-1990), deputat în Sovietul Suprem al URSS (1986-1991). Apoi, între anii 1990-1996, este ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM).

informatii de pe wikipedia

Preşedinte al Parlamentului şi apoi al Republicii Moldova

In anul 1992 deţine funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă. La data de 4 februarie 1993 este ales Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a, fiind reales la 29 martie 1994 ca Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIII-a.

De la 1 decembrie 1996 pînă la 4 aprilie 2001 deţine funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. În primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 17 noiembrie 1996, Lucinschi s-a clasat pe locul II cu 27,66% din voturi, fiind cu 11% în urma contracandidatului său, preşedintele în exerciţiu Mircea Snegur (care obţinuse 38,75%). Totuşi, Lucinschi a câştigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 1 decembrie 1996, în faţa lui Mircea Snegur, beneficiind de susţinerea forţelor de centru şi de stânga. Învestitura sa ca preşedinte a avut loc la 7 ianuarie 1997.

Mediile de informare occidentale au schiţat portretul-robot al noului preşedinte, prezentându-l drept om al Moscovei, rămas orientat spre trecutul sovietic. Totuşi, el a fost preferat lui Vladimir Voronin, fiind considerat "răul mai mic".

Odată cu ajungerea la putere a lui Petru Lucinschi, au fost continuate reformele începute de predecesorul său Mircea Snegur, la presiunea organismelor financiare internaţionale. A fost continuat procesul de privatizare a proprietăţilor de stat. În domeniul politicii externe, s-a început procesul de integrare a Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene şi de distanţare faţă de ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Nivelul de trai fiind foarte scăzut pentru majoritatea populaţiei, a cauzat nemulţumiri în rândul cetăţenilor Republicii Moldova, nemulţumiri care au afectat rezultatele alegerilor parlamentare din 20 martie 1998, când Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a fost votat de 30% dintre alegători. În următorii doi ani, administraţia Lucinschi a fost marcată de confruntări dure purtate în cadrul Parlamentului.

În primul rând, Lucinschi a eşuat în realizarea reformelor instituţionale şi economice în Republica Moldova. Încercând să-şi asigure realegerea sa ca preşedinte la alegerile ulterioare, Lucinschi s-a coalizat cu Partidul Comunist şi cu Frontul Popular Creştin-Democrat şi l-a desemnat pe Ion Sturza ca prim-ministru. Acesta a format un guvern de centru-dreapta care a fost singurul guvern reformist şi pro-occidental pe care Republica Moldova l-a avut şi a rămas doar o jumătate de an la putere.

Neînţelegerile dintre partidele din Parlament au dus la desemnarea ca premier a unui apropiat a lui Lucinschi, Dumitru Braghiş, care a beneficiat de un sprijin limitat din partea instituţiilor financiare internaţionale pentru activitatea sa; reformele esenţiale nu au avut un progres semnificativ, iar Braghiş s-a axat în cele din urmă pe sprijinirea eforturilor electorale pentru realegerea ca preşedinte a lui Petru Lucinschi.

În al doilea rând, Petru Lucinschi a eşuat în utilizarea autorităţii prezidenţiale pentru a împiedica extinderea corupţiei la nivel înalt. Departamentul de Stat pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei şi Serviciul de Securitate a Statului, controlate de adepţii preşedintelui, au funcţionat în special ca instrumente politice împotriva oponenţilor.

În al treilea rând, preşedintele a făcut mari concesii Moscovei în chestiunea Transnistriei şi a trupelor ruse (Armata a XIV-a) cantonate acolo. El a semnat la 8 mai 1997 cu Federaţia Rusă a "Memorandumului privind principiile normalizării relaţiilor între Moldova şi Transnistria" potrivit căruia retragerea definitivă a trupelor ruseşti trebuie sincronizată cu soluţionarea diferendului transnistrean, practică fără precedent în politica internaţională. Rusia a devenit astfel un arbitru permanent al politicii interne din Republica Moldova şi un "garant militar" având o armată pe teritoriul Republicii Moldova, aceasta în condiţiile în care Eduard Şevardnadze şi Gaidar Aliev au respins această solicitare din partea Moscovei.

Prin acest memorandum, Chişinăul a recunoscut de facto independenţa statală a autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, ridicând-o la rang egal cu Republica Moldova. Prin acceptarea în textul Memorandumului a termenului de "stat comun" (inventat de către ministrul de externe al Rusiei, Evgheni Primakov), Petru Lucinschi a pus prima piatră de temelie la federalizarea statului. Aceste concesii au fost făcute cu speranţa că va obţine sprijinul Moscovei pentru realegerea sa ca preşedinte. Lucinschi nu a reuşit să elibereze Republica Moldova de controlul politic şi economic exercitat de către Federaţia Rusă.

Prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 Constituţia Republicii Moldova a fost modificată, urmare a căreia, Preşedintele Republicii este ales de Parlament prin vot secret şi nu prin vot al populaţiei aşa cum se practicase până atunci. Parlamentul de la Chişinău a decis astfel transformarea Republicii Moldova în republică parlamentară, în care şeful statului va fi ales de legislativ, iar guvernul va beneficia de prerogative extinse.

Preşedintele Petru Lucinschi, care a participat la şedinţa Parlamentului, le-a cerut deputaţilor să nu modifice Constituţia, propunând în schimb convocarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Proiectul de lege a fost aprobat rapid de deputaţi cu o majoritate covârşitoare, numai cinci dintre cei 101 parlamentari opunându-se la prima lectură şi patru la cea de-a doua lectură, devenind Legea nr.1115-XIV.

La alegerile parlamentare preliminare din 25 februarie 2001, Partidul Comuniştilor a obţinut deja 50,07 % din numărul voturilor. Preşedintele Moldovei, Petru Lucinschi, nu şi-a depus candidatura pentru alegerea preşedintelui de către Parlament. El a afirmat că nu este de acord cu alegerea preşedintelui în Parlament şi consideră regimul parlamentar ca fiind neadecvat pentru actuala situaţie din Republica Moldova.

Parlamentul (dominat de către comunişti) îl alege ca preşedinte al Republicii Moldova la 4 aprilie 2001 pe comunistul Vladimir Voronin, alegând să-l înlocuiască pe preşedintele Lucinschi.

wikipedia