Vladimir Voronin, al treilea presedinte al RM

si acum despre batiushka nostru...

Vladimir Voronin

Vladimir Voronin (în rusă Владимир Николаевич Воронин) (n. 25 mai 1941, satul Corjova, raionul Dubăsari) este actualmente preşedinte al Republicii Moldova (începând din anul 2001).

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Vladimir Voronin s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova (raionul Dubăsari). În anul 1961 a absolvit Tehnicum-ul Cooperatist din Chişinău şi a început să lucreze în industria panificaţiei. Până în anul 1966 a fost şef al brutăriei din satul Criuleni. Între anii 1966-1971 a lucrat în funcţia de director al Fabricii de Pâine din Dubăsari.

În anul 1971 a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentară. Ulterior va mai absolvi Academia de Ştiinţe Sociale de pe lângă CC al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (1983) şi apoi Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS (1991).

În următorii zece ani a activat în organele administrative de stat: comitetele executive raionale Dubăsari şi Ungheni, Comitetul Executiv Orăşenesc Ungheni. Din anul 1983 şi până în anul 1985 ocupă funcţiile de inspector, şef adjunct al Secţiei organizare a CC al Partidului Comunist din Moldova. În anul 1985 este numit în funcţie de şef de secţie în Consiliul de Miniştri al RSSM.

Între anii 1985 şi 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orăşenesc Bender al Partidului Comunist din Moldova. În perioada 1989-1990 a ocupat funcţia de ministru al afacerilor interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, având gradul de general-maior de miliţie.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

În anul 1993 devine copreşedinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. La alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din anul 1996 a candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a şi a XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, preşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. În perioada 22 iunie 1998 - 23 aprilie 2001, a fost membru în delegaţia Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În februarie 2001 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XV-a.

S-a făcut remarcat printr-o atitudine pro-Rusia şi pentru comentariile sale controversate şi beligerante la adresa României.

La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaţilor PCRM, PPCD, PDM şi PSL. Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului Gheorghe Duca. Cei 23 deputaţi ai Alianţei "Moldova Noastră" (fostul grup parlamentar al Blocului "Moldova Democrată") nu au participat la alegeri.

Vladimir Voronin este căsătorit şi are doi copii.

wikipedia

[ .....................]

[....................]

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

al nostru ca de obicei BEA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

stiti ce vad eu? nimeni nui contra lui voronin......
vati dat de partea lui?

După hotătîrile sale prosteşti mil imaginez ca pe un [........ ]

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Dar ce concert a făcut în jurul bradului de creciun.

Vladius20061 a scris:[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Dar ce concert a făcut în jurul bradului de creciun.

intradevar, [......]

Vladimir Voronin la o întâlnire cu tineretul

Un interviu cu Isidor Sârbu, bunelul lui Vladimir Voronin

Un interviu cu Isidor Sârbu, bunelul lui Vladimir Voronin, apărut în numărul 1 al revistei „Cartea moldoveană”, în 1943 cu titlul „O viaţă canonită ca atâtea altele”


O viaţă canonită ca atâtea altele. De vorbă cu moş Sîdor Sârbu din satul Corjov

Printre atâţia alţi Moldoveni din Transnistria, care vin după diferite „treburi” în ţară, răzbătând până în capitală, este şi moş Sîdor Sârbu, de loc din comuna Corjov jud. Dubăsari.
Deşi în vârstă de numai 57 de ani împliniţi, părul i s’a înălbit ca zăpada. S’a trecut cu viaţa nu din pricina celor şapte copii pe care i-a crescut; nici că l-ar fi luat nevoile dela început, căci doar avea case bune şi avea 30 hectare de pământ, cu încă 8 ? hectare de livadă.
Omul harnic ca şi ceilalţi Moldoveni din părţile acelea, îşi vedea de gospodărie şi îngrijea de nevoile casei, fiind unul din fruntaşii satului datorită muncii şi priceperii sale. Toată săptămâna muncea din zori şi până în noapte la câmp, iar duminica îşi mai căta de suflet, ducându-se la biserică, cât era cu îngăduinţă, sau citind o psaltire moldovenească pe care o avea de la Mânăstirea Neamţului.

De când cu bolşevicii, toate s’au stricat
În anul 1917, când duhul satanei se plimba prin împărăţia celor ce şi-au întors faţa dela Dumnezeu, Moldovenii din Transnistria s’au trezit sub lovitura bandelor bolşevice, care distrugeau fără milă tot ce întâlneau în cale, mai rău decât barbarii Evului-Mediu. Din frumoasele gospodării ale Românilor transnistreni nu s’a ales nimic.
Bisericile au început să fie dărâmate din temelie, cele sfinte batjocorite, slujitorii altarelor persecutaţi căci „toate s’au stricat” - spune moş Sîdor Sârbu oftând din adâncul inimei - „de când au venit bolşevicii pe capul nostru”.

Lichidarea culacilor
Îmi istoriseşte apoi că prima grijă a comuniştilor a fost să lichideze cu cei înstăriţi. Toţi leneşii, toţi veneticii, care nu fuseseră în stare să-şi aibă gospodăria lor, ajunseră la conducere, fiind partizani ai organizaţiilor comuniste. Dorinţa acestor netrebnici a fost de a se răzbuna pe cei ce nu fuseseră ca ei, şi care erau declaraţi culaci, duşmani ai poporului sovietic. Din partea autorităţilor s’au luat toate măsurile ca acestor „duşmani” să li se puie capăt prin cele mai aspre mijloace.

Aproape toată moldovenimea transnistriană intrase în această categorie a „culacilor”, având multe de suferit, mai ales că nu se dădeau desprinşi din gospodărioara lor şi lăsaţi să fie duşi în colhozuri. În cele din urmă, n’au mai putut rezista, căci măsurile de constrângere erau de aşa natură, încât trebuia să aleagă, bietul Moldovean, între a-şi continua o viaţă fără rost sau a renunţa la ea…
Nenumărate sunt exemplele celor ce s’au lăsat deposedaţi de tot ce agonisise prin muncă cinstită, arestaţi într‘o noapte şi, tam-nisam, isbiţi în temniţă.
Un atare exemplu, de mii şi zeci de mii altele, îl constituie viaţa lui moş Sîdor Sârbu, venit să-şi vadă feciorul în unul din lagărele de prizonieri. Iată această tristă şi dureroasă poveste:
„În anu 1933, la 14 Mart, m’o arestat şi m’o dus la puşcăria din Trişpolea, unde am stat trii luni. Tot în aceiaş zi fimeia şi copchi o fost daţi afară din casă. Ni s’o luat toată averea şi ni-o lăsat pe drumuri.
După ce-am împlinit cele trii luni, am vinit în sat. Oamenii nu vroiau să mă primească… Trăiam cu toţii într’o cămăruţă mică la Dumitru Halippa. Plăteam cinci ruble pe lună, până în anul 1934, când ne-am mutat în târg la Dubăsari”…

Isgonit din casa lui frumoasă, cu două etaje, bietul moş Sîdor împreună cu familia şi şapte copii se adăpostea într’o cocioabă umedă şi întunecoasă din satul său natal, apoi din târgul apropiat Dubăsari, plătind şi chirie, din banii agonisiţi cu multă trudă, muncind cu ziua la vie sau la o fabrică de cărămizi.

Trimişi la vâsâlcă fără motiv
„La 10 Aprilie 1935 - continuă moşu - o vinit ordin dela N. K. V. D. să ne trimită la vâsâlcă (adică plecaţi de bună voie să muncească în Siberia).
Am fost puşi pe tablou cinci gospodari din Corjov: 1) Eu, Sîdor Sârbu, 2) Simion Sârbu, fratele meu, care împlinise trei ani mai înainte, 3) Ion Studinski, 4) Mihail Haluppa şi 5) Larion Zaftur. Ni s’a spus la toţi să fim gata în 24 de ceasuri.
Tot atunci o fost ridicaţi şi trimişi / în vâsâlcă patru gospodari din satul megieş Mahala şi anume: 1) Terente Smochină, 2) Grigore Pisarencu, 3) Pintilii Smochină şi încă unu, da iaca, păcatele mele, nu-mi mai aduc aminte cum îl chiema. Mi-oi aduce eu aminte şi ţi l-oi spune”…

Li s’a eliberat paşapoarte fiecăruia şi, după ce le-au ştampilat cu inscripţia tipică, în limba rusă: „i se interzice să trăiască la graniţă, lângă Nistru”, au fost duşi la Pervomaisc, dincolo de Bug.
„Pe mine m’o trimes cu soţia. Copchii i-am lăsat pe la case. Am luat cu noi copchila cea mai mică. Avea numai opt ani. Umblam di acolo până acolo şi căutam de lucru. Nimeni nu ne primea la lucru când vedeau din paşaport că suntem dintre cei vâsâliţi. Muream de foame, Domnule, nu alta!”…

Înapoi la Corjov
Neputând afla „nicăurea” de lucru, moş Sîdor Sârbu se întoarce în satul său natal prin luna Iulie a aceluiaşi an.
„Oamenii se temeu unul de altu, da mai ales de noi. Nici nu ne primeau în sat. Se temeau să nu fie bănuiţi că ţin cu noi şi să păţească la fel. Am trăit la ginerele meu Sârghei Şpac, care trăia şi el la o gazdă, după ce a fost dat afară din casele lui”.

La „dopră” în Tirişpolea
Mult timp n’a putut să stea în satul său natal, unde se înapoiase fără îngăduinţă.
La începutul lui Ianuarie 1936 a fost arestat şi „sudit” pe trei ani fiind trimis să ispăşească pedeapsa la închisoarea („dopră”) din Tiraspol. A îndurat mizeria, foamei şi frigul numai pentru vina de a fi fost Moldovean, bun gospodar, harnic şi cinstit.

„Iarna mă scoté la rânit omătu din ograda închisorii. Vara mă trimeté la săpat şi prăşit prin împrejurimi. Fiindcă lucram mai mult decât era norma pentru o zi, am împlinit mai devreme şi mi-o dat drumu dela închisoare după doi ani şi vo câtiva luni.
Unde putem să mă duc? Am venit tot la Corjov. Oamenii iar nu voiau să mă primească nici măcar cu vederea”…

Rătăcind prin Caucaz
„Nu zăbavă vreme, de-ante şi N. R. V. D-ul mi-o spus iar că în 24 de ceasuri părăsesc satu. M’am dusu-mă la Kapcaz. Nici acolo nu mă primé nimeni la lucru. Am stat o lună şi jumătate la un târg, unde munceam cu dzâua şi mă hrăneam.
Dila o vremi slăghisem di tăt. Credeam că mult n’oi mai duce-o şi m’am înnăpoietu-mă în satu meu. m’ma dus di m’am arătat lor şi le-am spus: „Eu sânt om bătrân. Nu mă por vârî nicăurea în slujbă. Faceţi ce vreţi cu mine, câ tot di una nu-s bucuros di dzâle”.

Ei s’au uitat unul la altul şi mi-o dat stroc de două săptămâni, când trebué sâ plec cu toată familia”.
Izgoniţi cu sila din sat, copiii plâng „de se omoară” în urma părinţilor
Zilele fericite ce i-au fost îngăduite să stea „liniştit” în sat trec repede. „Strocul” se împlinise, însă moşul nu se da dus din sat, mai ales că „nu voiau nici copchiii” să-l urmeze.
Poliţia sovietică lucrează cu stăruinţă şi nu iartă pe nimeni, sub nici un motiv:
„La 26 Ianvari, 1938, când zăceam cu soţia, ne-o arestată-ne pe-amândoi şi n-o dusu-ne la Trişpolea cu deasîla. Acolo ne-o sudit în dzâua di 8 Faur; pe mine pe doi ani, da pe soţie pe un an.

Am stat la închisoarea din Kerson.
Copchii se prăpădeau de plâns. Aveam o fată mare de 17 ani, Olga. Răcnea în urma noastră. Mai tare plânge după mam’sa. După aceia s’o îmbolnăvit. Digrabă am aflat c’o murit de scârbă, în luna Mai.
Soţia o împlinit un an şi o vinit acasă. N’o primé nimeni în gaudă. Umbla ascunzându-se prin pârloage, pe la case ca să n’o prindă şi s’o trimeată iar din sat.
La 26 Ianvari 1940, am împlinit şi eu doi ani şi am venit în Corjov. Nu mă primé nimeni. M’am dusu-mă la preţidatele sel sovietului (primarul) şi i-am spus că i-oi lucra la vie, numai să mă primească în sat. Ş’anti m’o primită-mă”.

Vin românii să ne scape!
Vestea războiului pornit din România, moldovenii transnistreni au primit-o nu din comunicatele oficiale, ci au dedus acest lucru după apariţia avioanelor noastre şi germane, care zburau pe deasupra satelor, în operaţiunile lor de recunoaştere.
Tot atunci, fără nicio explicaţie populaţia moldovenească a primit ordin „să se coşască 500 de vrâste de la Nistru”, să plece adică vreo 600 de kilometri de la acest râu românesc.
„Toţi o aplecat-o, care încotro. Eu spuneam la neamuri şi la toţi oamenii: „Nu vă duciţi oameni buni, că mâne-poimâne îi avem pe Români cu Nemţii pe la noi. Vin Românii să ne scape de păgâni”.

Oamenii m-o ascultat şi n-o mai plecat. Cei care plecaseră s’au întorsără înnăpoi”.
- Bine, moş Sârbu, dar bolşevicii nu te auzeau când îndemnai pe oameni să nu asculte de ordinele lor? - îl întreb, mirat de această îndrăzneală a sa.
- Cum să nu afle, Domnule? D’apoi că nici eu nu eram prost să stau în ochii lor. Când am prins de veste că m’o pus pervâi (primul) pi lista să mă împuşte, am fugit într’o popşoişte departe de sat. Ştia numai soţia şi copchilele. Stam ascuns cu cuscru-meu Toader Negrea, că şi el era trecut pe listă să-l omoare.
- Mult timp ai stat ascuns?
- Nu pre mult, Domnule, pentrucă a patra dzi o răzbătut Nemţii. Eu ieu şi leg un mănunchi de busuioc cu văzdoage şi trimit copchilele cu pâne şi sare înaintea lor. Bucuria lor, dar a noastră şi mai mare!...”

Amu o ducem foarte bine
„De când o venit administraţia românească viaţa s’o schimbat cu totu. Am primit din colhozuri parte ce ni se cuvine de fiecare. On nepot a meu, care o fost şi el răsculăcit de Ruşi amu îi primar în sat. Ce să mai zicem, amu o ducem foarte bine. Mă înţăleg în vorbă cu Dumnealor.
„Soldaţii români mi-s tare dragi. N’oi mânca eu, da lor tot le-oi da o bucată de pâne şi un pahar de cinste, că ei, săracii, ne-o scos de la moarte”.

Un vis anapoda
Ceasurile trecuse de 10 seara, când, după cină, moş Sîdor Sârbu îmi terminase de istorisit cele de mai sus, în una din serile friguroase ale lunii Ianuarie trecut, pe când a fost nevoit să mai stea prin Bucureşti din cauza înzăpezirii liniilor ferate.

Amărât că nu poate pleca la un lagăr din provincie, unde avea să-şi întâlnească fiul rătăcit între alţi prizonieri aduşi de armatele noastre, moşul pleacă să se culce în camera de alături. Pe la orele 3 noaptea, strigăte înspăimântate de: „Săriţi oameni bunic!... Mă taie!”…Ne trezise pe toţi ai casei. Mi-am dat seama că moşul se lupta în vis cu vreun bolşevic şi l-am deşteptat numaidecât.

A doua zi dis-de-dimineaţă, moşul se pregătea să plece în oraş.
- Ce-i moşule, ce ţi s’a întâmplat astă noapte?
- Ian cată Dumneata, Domnule ce-am mai visat:
Păre că mă taie preţidatele Ivan Sterpul, care a fost în comisia N. K. V. D., când m-o vâsălit pi mine la 10 April 1935, Parcă era şi tats’o şi el striga: „Dăi mai adânc!... Cură sângele închegat din chiept de la mine şi eu strîgam la oameni să sară să mă ajute…
Iaca v’am făcut supărare. Aşa vis anapoda n-am visat niciodată în toată viaţa me”.

dar
Elena Alistar , Pan Halippa...

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

da i-ati vazut discursul de an nou?
eu cred ca ori era bat ori nu-si luase doza de bautura, ca avea o fata foarte distorsionata!
(sincer eu am privit discursul lui Basescu, dar l-am vazut pe voronin pe tub)

«Иди на хрен, пацан!»

Perlele lui Vladimir Voronin de la conferința din 12 noiembrie 2009.

“Unde s-a mai văzut ca un politician să declare că are un as în mânecă pentru comuniști? Șuler, da nu politician!” (Despre Mihai Ghimpu și declarația acestuia că ar avea un as în mânecă pentru PCRM)

„Și acum faceți cu mine tot ce doriți.” (Către jurnaliști, ca aceștia să-i adreseze întrebări)

„Noi, după alegerile din aprilie, le-am propus democraților să facem coaliție. 48 + 13, exact 61 de mandate. Dumnezeu a dat cifra asta!”

„Din aiștea nici măligă nu faci, nu tocmai coaliție. Trebuie să fii mare nu știu ce, ca să ratezi șansa pe care le-am oferit-o noi.” (Despre Partidul Democrat, care n-a vrut să facă alianță cu PCRM, după alegerile din aprilie)

„M-am întâlnit cu Lupu și numai bâl-bâl din el. Bâl-bâl și iar bâl-bâl. Doi metri de bulbuci.”

„S-au lăsat duși de nas ca niște jiței nesoverșenoletnie.” (Despre Marian Lupu şi Dumitru Diacov)

„Partidul Liberal și Partidul Democrat – krokodil so zmeioi.”

„AIE – sorok let bez urojaia.”

„Oamenii nu ne-au votat pentru ca noi să-l facem pe aista cu 3 operații la cap președinte al parlamentului?”

"Eu am 4 universităţ' terminate, da iaka medicină n-am făcut. Dacă ştiam, poate făceam şi medicină". (Referitor la operaţiile lui Mihai Ghimpu)

„Eu personal semnez toate cererile de aderare la partid. Într-o zi, semnând, semnând, dau de ... Lupu Marian Ilici! M-am întors cu tăt cu scaun și podeală la telefon! Apoi am pus carnetul într-o parte, am stat vreo oră și m-am uitat la el. Ș-apoi când vroiam să-mi stric dispoziția, mă mai uitam odată.”

„Urechean – eto mudrâi celovek, mne trudno evo komentirovat', on govorit prakticeski tol'ko aforizmami.”

„Pentru oameni ca Gorincioi eu am o singură caracteristică – merzaveț.” (Despre Gheorghe Gorincioi, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualui)

„Cei de la Strasbourg au luat apă în gură și tac, așteaptă să clocotească apa.”

„Trebuia să tragă un pumn în cap judecătorului ș-apoi acela avea să aibă probe.” (Despre judecătorul care l-a achitat pe membrul PLDM, care a agresat un reporter de la agenția de știri Omega)

„Cum îl cheamă pe ăsta micuț? Da, Gorincioi, mulțumesc.”

„Chiar i-am rugat pe toți să-mi caute un cucoș de 8 ani, să i-l dăruiesc lui Ghimpu, să-și facă răcituri, dacă el crede că un cucoș trăiește 8 ani de zile.” (Despre criticile lui Ghimpu referitor la faptul că Voronin a luat totul de la vila Condrița când a plecat)

„Eu m-am învățat a prinde pește când m-am mutat la vila Condrița. Că te saturi toată ziua să stai numai cu ochii în hârțoage. Și mi-am cumpărat undițe. Prindeam pește la care capul era de două ori mai mare decât tulovișcea (туловище). Corcituri!”

„Hai mai întrebați-mă, că data viitoare o să mă vedeți peste un an.”

„Bun, vă urez succes în toate. Și să nu boliț di grip!”