Basarabia Forum
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Eminescu decapitat

In jos

Eminescu decapitat Empty Eminescu decapitat

Mesaj Scris de Vladius20061 Joi 16 Oct 2008 - 20:12

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Eminescu decapitat

În noaptea de duminică spre luni a fost vandalizat bustul lui Mihai Eminescu din Floreşti. Autorităţile nu ştiu cine ar fi făcut acest lucru dar susţin că actul a fost unul premeditat şi ar fi vrut să strice buna dispoziţie cu care localnicii au sărbătorit Hramul oraşului.

Valentina Baciu

Bustul lui Eminescu din curtea liceului care îi poartă numele a fost prăvălit de pe postament, iar de la impact s-a deteriorat. Dora Sernioală, directoarea liceului, a aflat ieri- dimineaţă de cele întâmplate şi spune că a anunţat imediat poliţia şi autorităţile locale şi cele raionale. „O crimă împotriva valorilor naţionale făcută de oameni fără suflet”, consideră directoarea. Totodată, ea afirmă că un elev de la Liceul „Mihai Eminescu” nu ar fi făcut acest lucru. Potrivit ei, bustul ar fi fost profanat de un grup de oameni, întrucât unui singur om nu i-ar fi ajuns forţă să-l răstoarne de pe postament. De asemenea, Dora Sernioală ne-a mai spus că pe strada liceului toate coşurile de gunoi au fost împrăştiate.

Primarul Iurie Ţap susţine că actul de huliganism a fost unul premeditat, întrucât bustul se afla pe o alee din curtea şcolii şi era oarecum ferit de ochii lumii. „Sunt mai multe forţe cărora nu le convine când treburile în oraş merg bine şi când se fac lucruri frumoase iar oamenii sunt satisfăcuţi. Vreau să fie identificate persoanele şi după aceea mă voi pronunţa”, a declarat primarul. Contactat de TIMPUL, Cornel Moraru, ofiţer de urmărire penală, a comunicat că pe postament sunt urme de pantof şi de sânge, iar în partea din faţă - urme de funie cu care, posibil, bustul lui Eminescu ar fi fost doborât la pământ. Sursa citată a adăugat că poliţia încearcă să-i găsească pe făptaşi, dar că la moment nu are careva indicii sau persoane bănuite. Singura bănuială a poliţiei e că cei care l-au profanat pe Eminescu au fost în stare de ebrietate.

Reacţii

În legătură cu cele întâmplate, „Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă cu fermitate acest act de vandalism şi consideră că manifestările extremiste şi xenofobe din ultimul timp sunt incompatibile cu statul de drept, fiind cauzate de politica de divizare a societăţii pe principii ideologice şi etnice, promovată de Partidul Comuniştilor”, se spune într-o declaraţie a formaţiunii. PLDM cheamă forţele politice şi societatea civilă să ia atitudine faţă de această tendinţă periculoasă şi să întreprindă măsuri pentru a nu admite tensionarea situaţiei.
Vladius20061
Vladius20061
basarabean

masculin Number of posts : 154
Age : 31
Localizare : Floresti
Hobby : Bună
Registration date : 30/12/2007

Sus In jos

Eminescu decapitat Empty Re: Eminescu decapitat

Mesaj Scris de Vladius20061 Joi 16 Oct 2008 - 20:17

Eu singur sunt din Floresti se pare ca acest lucru l-au facut nu niste oameni maturi, ci niste copii aflati in stare de embrietate alcoolica

Mie mii rusine de acest lucru ca copiii de azi nu -si pastreaza cultura si neamul Sad Embarassed Sad
Vladius20061
Vladius20061
basarabean

masculin Number of posts : 154
Age : 31
Localizare : Floresti
Hobby : Bună
Registration date : 30/12/2007

Sus In jos

Eminescu decapitat Empty Re: Eminescu decapitat

Mesaj Scris de Vladius20061 Joi 16 Oct 2008 - 22:50

Sad Sad Sad Mai repede sa se gaseasca vinovatul
Vladius20061
Vladius20061
basarabean

masculin Number of posts : 154
Age : 31
Localizare : Floresti
Hobby : Bună
Registration date : 30/12/2007

Sus In jos

Eminescu decapitat Empty Re: Eminescu decapitat

Mesaj Scris de Vladius20061 Vin 17 Oct 2008 - 14:58

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Video


Poliţia nu a identificat încă autorii, iar procuratura a intentat un dosar penal pe marginea acestui caz.
Vladius20061
Vladius20061
basarabean

masculin Number of posts : 154
Age : 31
Localizare : Floresti
Hobby : Bună
Registration date : 30/12/2007

Sus In jos

Eminescu decapitat Empty Re: Eminescu decapitat

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum