Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Basarabiei
Pr. Florin Serbanescu

Prin pacea de la Bucuresti (1812), care punea capat razboiului ruso-turc izbucnit în 1806, Rusia capata pentru prima oara teritoriul dintre Prut si Nistru. Din dorinta de a realiza cât mai rapida rusificare a populatiei - o politica dusa în toate regiunile anexate - a fost modificata si organizarea bisericeasca.

In timpul ocupatiei tariste, în Basarabia s-a desfasurat un sustinut proces de rusificare a întregii populatii, a intelectualilor, a clerului, a credinciosilor, atât prin scoli, cât si prin Biserica - dependenta, acum, de Biserica Ortodoxa a Rusiei.

Astfel, episcopul Pavel Lebedev (1871-1882), unul dintre cei mai "râvnitori" pe acest tarâm, a strâns de pe la biserici toate cartile românesti si le-a ars, la resedinta sa, timp de câtiva ani. A prigonit pe preotii care cutezau sa slujeasca în româneste, înlaturându-i din parohii si silindu-i sa fuga peste Prut, ba chiar închizând si vreo 340 biserici, în care se facuse auzita limba româna la slujba.

Insa, cu toate restrictiile si constrângerile autoritatilor de stat si bisericesti, românii din Basarabia au reusit, în mare masura, sa-si pastreze limba, traditiile si cultura româneasca. Dintr-o relatare a lui Gurie Grosu, mitropolit al Basarabiei între 1928 si 1936, cunoastem, spre exemplu, cazul unui elev al Seminarului din Chisinau, pe nume Braga, care, prin 1874-1875, dând exemplu colegilor sai, s-a opus cu fermitate semnarii unei declaratii solicitate de episcopul Pavel Lebedev, mai sus-amintit, prin care elevii si-ar fi exprimat, chipurile benevol, dorinta de introducere a limbii ruse ca limba de predare în scoala.

Literatura difuzata gratuit

Clerici precum protopopul Constantin Popovici, conducator, din 1908, al revistei Luminatorul, arhimandritul Gurie Grosu, autor al unui abecedar românesc, preotii Alexandru Baltaga, Mihail Plamadeala, Mihai Ceachir, A. Istrati si înca multi altii au încercat sa pastreze traditia româneasca în Basarabia. Patriotii din România si din Transilvania au întretinut strânse legaturi de ajutorare cu fratii de dincolo de Prut. Intre acestia, mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu si protopsaltul din Scheii Brasovului, calugarul Varlaam.

La începutul secolului XX miscarea româneasca de eliberare din Basarabia, în care activau multi slujitori ai Bisericii, s-a amplificat. Pe la 1902, preotimea s-a reunit în asa-numita "Fratie a Nasterii lui Hristos", având ca scop tiparirea de literatura ortodoxa în limba româna, care sa fie difuzata gratuit în toate parohiile. Citam, aici, de asemenea, profetic-rasunatoarele versuri din 1905 ale preotului basarabean P. Gheorghian: "Suna-va ceasul dezrobirii mâine / Si lantul va cadea în praf însângerat / Si vei cunoaste-atunci, tu, bietule române, / C-atât amar de vreme ai stat îngenuncheat!"

Iar la 10 iulie 1917, la Marasesti, preotul Alexei Mateevici se adresa confratilor de dincolo de Prut prin versurile poeziei intitulate Basarabenilor: "Sa stiti: de nu veti ridica / Din sânul vostru un proroc / In voi viata va seca. / Zadarnic soarta veti ruga / Caci scosi veti fi atunci din joc / Si-ti ramânea farâ de noroc."

In împrejurarile favorabile din ultimul an al primului razboi mondial, la 27 martie 1918, la Chisinau, Sfatul Tarii a proclamat, cu mare entuziasm, unirea Basarabiei cu România. Era cea dintâi etapa a împlinirii Marii Uniri, încheiata la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia.

In comisia din Basarabia pentru pregatirea Adunarii de unificare au activat preotii Ioan Andronic, Serghei Bejan si Ioan Stiuca, iar arhimandritul Gurie Grosu a fost numit adjunct al ministrului Cultelor. Deosebit de activi (prin scris si fapta) în miscarea de unificare au fost preotii Nicolae Stad-nicov, A.Murafa, Onisifor Ghibu si Dionisie Erhan, staret al manastirii Suruceni, mai târziu vicar la Chisinau si episcop de Ismail.

Prin vointa Congresului eparhial

Unirea teritoriala din 1918 a atras în chip firesc dupa sine si reunificarea bisericeasca, hotarâta solemn de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 30 decembrie 1919, ceea ce a însemnat revenirea în sânul Bisericii neamului a românilor înstrainati vreme de un veac. Staretul Dionisie Erhan, vorbind, înca la 15 martie 1918, în numele credinciosilor români din Basarabia, arata, în acest sens, cu pregnanta, ca reintegrarea Bisericii Ortodoxe din Basarabia în Biserica Ortodoxa Româna era un act istoric firesc, o reparatie - profund justificata canonic - a unei nedreptati care se savârsise, abuziv si dictatorial, în 1812, prin încalcarea de catre Biserica Rusa a doua legi fundamentale pe care se bazeaza organizarea bisericeasca în lumea ortodoxa: canonul 34 apostolic si canonul 8 al Sinodului III Ecumenic de la Efes (431).

Ca urmare a reunificarii bisericesti legitime, pentru împlinirea careia nu era necesar nici un acord din alta parte, întrucât se îndrepta, cum s-a aratat, un abuz savârsit la 1812 si luând act de hotarârea Congresului general al Bisericii basarabene de la Chisinau, din 21 februarie 1920, Sfântul Sinod al B.O.R. l-a declarat, la 17 decembrie 1920, ca arhiepiscop titular al Arhiepiscopiei Chisinaului si Hotinului pe arhiereul Gurie Grosu, confirmat si prin Decretul Regal nr. 5481/25 decembrie 1920.

Mai apoi, la 22 iunie 1922, Sfântul Sinod al B.O.R. a înfiintat doua eparhii noi în Basarabia: Episcopia Hotinului (cu judetele Hotin, Balti si Soroca si cu resedinta la Balti) si Episcopia Cetatii Albe - Ismail (cu judetele Cetatea Alba, Ismail si Cahul si cu resedinta la Cetatea Alba).

In sfârsit, luând iarasi act de dorinta Congresului eparhial din Basarabia, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotarât, la 15 noiembrie 1923, înfiintarea Mitropoliei Basarabiei prin ridicarea Arhiepiscopiei Chisinaului la rangul de Mitropolie. Organizarea acesteia s-a facut prin Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925, iar arhiepiscopul de Chisinau, Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei, prin Hotarârea Sfântului Sinod si Inaltul Decret Regal din 21 aprilie 1928. Sub jurisdictia Mitropoliei Basarabiei intrau: Arhiepiscopia Chisinaului, Episcopia Hotinului si Baltilor si Episcopia Cetatii Albe - Ismail.

Preoti martirizati, lacase distruse

Dar aceasta situatie fericita si fireasca pentru Biserica României reîntregite nu a tinut mult. Ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939, Basarabia, împreuna cu Bucovina de Nord, cu tinutul Herta, au fost invadate si anexate, în 1940, Uniunii Sovietice. Ocupatia militara sovietica din 1940-1941a avut un corespondent în Biserica Ortodoxa Rusa, care a întreprins si ea o "ocupatie bisericeasca", de asta data asupra Mitropoliei Basarabiei, impunând imediat, în mod abuziv, un mitropolit rus. Intre 1941-1944, precum se stie, Basarabia a revenit la Patria-Mama si la Biserica sa, Mitropolia Basarabiei fiind reactivata, dar numai pâna spre sfârsitul razboiului când, din 1944, trupele sovietice au reanexat teritoriul dintre Nistru si Prut, Mitropolia fiind silita sa-si sisteze activitatea.

Vitregia istoriei i-a facut pe ierarhii din teritoriile ocupate sa se refugieze în România, unde Biserica Ortodoxa Româna i-a primit ca pe fiii sai.

Au urmat o silnicie si o suferinta de aproape jumatate de veac, timp în care românii basarabeni au trait drama unei politici sovietice bine orchestrate a transferurilor de populatie, multi fiind deportati îndeobste dincolo de Urali, în vreme ce pe meleagurile lor natale au fost aduse, din alte parti, contingente de populatie rusofona. Au fost vremuri de sovietizare, de rusificare, de prigonire si îngradire drastica a vietii bisericesti, asadar de înlantuire mai ales nationala si bisericeasca. Zeci si zeci de preoti au fost martirizati prin împuscare, închisoare, deportare, munca silnica, au fost demolate sute de biserici, iar altele au fost profanate prin utilizarea lor ca grajduri, depozite, restaurante, sali de spectacole s.a.m.d. Au fost desfiintate toate institutiile de învatamânt si publicatiile bisericesti, muzeul bisericesc de la Chisinau si marea biblioteca de la manastirea Noul Neamt (Chitcani), ale carei pretioase volume au fost date prada focului în piata publica.

O noua lumina datatoare de speranta a parut sa se arate odata cu prabusirea comunismului în Europa de Est în 1989 si cu destramarea Uniunii Sovietice în 1991. La 27 august 1991, fosta R.S.S. Moldoveneasca si-a putut proclama independenta, sub numele de Republica Moldova.

Refacerea treptata a vietii bisericesti s-a concretizat, pâna în prezent, prin functionarea a 900 de biserici si a 14 manastiri, între care sase de calugari si opt de calugarite. (Dupa alte date recente: 1 061 biserici si 44 manastiri si schituri).

In noile conditii, pe plan bisericesc, pe teritoriul Republicii Moldova functioneaza astazi doua structuri religioase ortodoxe, ambele de stil vechi: "Mitropolia Chisinaului si a întregii Moldove", subordonata canonic Patriarhiei Moscovei, si "Mitropolia Basarabiei", subordonata Patriarhiei Române.

Mitropolia Chisinaului s-a organizat pe baza Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse, aprobat de Sinodul de la Moscova, la 3 ianuarie 1991, si de catre Ministerul Justitiei al Federatiei Ruse, la 30 mai 1991. Condusa de mitropolitul Vladimir, Mitropolia are si un statut intern rezultat din cel al Bisericii Ortodoxe Ruse, aprobat de guvernul Republicii Moldova, la 17 noiembrie 1993.

Mitropolia Chisinaului a aparut dupa raptul teritorial din iunie 1940 si în urma celei de a doua ocupatii sovietice a Basarabiei din 1944, fiind creata de Biserica moscovita pe scheletul fostei "eparhii a Chisinaului si Hotinului". Ea reprezinta, în ordine, a 117-a eparhie din cele 124 filiale canonice locale ale Bisericii ruse, fiind numita Kisiniovskaia (a Chisinaului), parte componenta a "trupului bisericesc rus".

Este semnificativa preluarea de catre aceasta mitropolie, prin denumirea ei, "a Chisinaului si a întregii Moldove", a tipului de titulatura a Patriarhiei Ruse - "a Moscovei si a întregii Rusii".

Autonoma si de stil vechi

Pe de alta parte, problema vechii Mitropolii a Basarabiei a fost readusa în actualitate dupa destramarea Uniunii Sovietice si proclamarea independentei Republicii Moldova, dar într-un nou context, diferit de cel din 1918, în care românii basarabeni, doritori, în chip firesc, de restabilire a unor legaturi mai strânse cu Biserica-Mama, Patriarhia Româna, s-au vazut aspru prigoniti de forurile de conducere ale Republicii Moldova si ale Mitropoliei Chisinaului, dependenta de Patriarhia Moscovei, si de organele de stat ale Republicii Moldova. Episcopul Petru de Balti, pentru vina de a nutri asemenea legitime nazuinte, a fost chiar îndepartat, în chip violent, din resedinta sa din orasul Balti, negasind nici o întelegere si nici un sprijin în cadrul sinodului moscovit.

Ca urmare, la 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhiala a unui numar impresionant de credinciosi si preoti ortodocsi din Republica Moldova a hotarât sa reactiveze Mitropolia Basarabiei si sa trimita la Bucuresti o delegatie pentru a adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugamintea de a fi primita sub jurisdictia canonica a Patriarhiei Române.

Curând, la 19 decembrie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând act cu binecuvântare de reactivarea Mitropoliei Basarabiei, prin Act Patriarhal si Sinodal, a recunoscut aceasta mitropolie ca autonoma si de stil vechi, facând parte integranta din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a facut cunoscut acest act prin scrisori adresate: patriarhului Alexei al II-lea al Rusiei, presedintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, primului-ministru Andrei Sangheli, precum si întâistatatorilor bisericilor ortodoxe surori.

Inalt Prea Sfintitul Petru Paduraru a devenit mai întâi loctiitor si apoi, în 1995, titular Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor.

Incepând cu 2 aprilie 1992, a urmat un intens schimb de scrisori între Prea Fericitul Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, si Sanctitatea sa Alexei al II-lea al Rusiei.

Patriarhul Moscovei a reactionat destul de dur, acuzând Patriarhia Româna de "ingerinta anticanonica în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, care este parte a Patriarhiei Moscovei". De asemenea, a fost exprimat un "protest energic" si s-a facut apel la "corectarea cât mai curând posibil a nedreptatilor existente" pentru "binele unitatii ortodoxe si mântuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova", patriarhul moscovit mentionând ca motivele nationaliste si de alta natura nu trebuie sa intervina în domeniul bisericesc, întrucât acest lucru duce inevitabil la consecinte negative pentru Biserica.

Punctul de vedere al Patriarhiei Române reiterat, în numeroase documente si împrejurari, în chip documentat si aprofundat, cu întelepciune si fermitate de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, presedintele Sfântului Sinod, este acela de evidentiere a faptului ca B.O.R. nu a consimtit niciodata si nu a recunoscut extinderea jurisdictiei Bisericii ruse, pe urma ocupatiei rusesti sau sovietice, peste teritoriul sau canonic traditional si, pe cale de consecinta, nici desfiintarea Mitropoliei Basarabiei.

Euro pentru daune morale

Temeiurile acestei ferme pozitii principiale au fost, sunt si vor ramâne aceleasi, decurgând din legiuirile fundamentale ale ortodoxiei mai sus invocate: canonul 34 apostolic si canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431), ce confera deplina legitimitate organizarii sinodale a bisericilor în cadrul fiecarui neam si, implicit, rânduirea dependentelor canonice în acest cadru. In acelasi sens converg si canoanele 13, 21 si 22 ale Sinodului de la Cartagina precum si canonul 2 al Sinodului 2 Ecumenic (381), care opresc pe episcopul unei anumite eparhii sa-si întinda puterea asupra altei eparhii.

Obiectiile formulate de Patriarhia Moscovei apar ca nefondate întrucât, prin binecuvântarea acordata reactivarii Mitropoliei Basarabiei, Sfântul Sinod al B.O.R. "nu a facut decât sa restabileasca adevarul istoric si dreptatea canonica ce fusesera încalcate de atâtea ori prin extinderea necanonica a jurisdictiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei parti a Mitropoliei Moldovei".

De fapt, daca s-ar respecta canoanele bisericesti mentionate, Mitropolia Chisinaului, prin dependenta ei canonica de Patriarhia Moscovei, ar trebui, în chip firesc, sa cuprinda numai pe locuitorii de origine rusa din Republica Moldova.

Din pacate, situatia ingrata, mergând pâna la violente fizice, în care se afla Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, cu slujitorii si credinciosii ei, s-a concretizat în modul cel mai pregnant prin nerecunoasterea sa de catre organele de stat ale Republicii Moldova, care au raspuns în repetate rânduri negativ solicitarilor formulate în chip legitim în acest sens, începând de la 8 octombrie 1992 si pâna la 10 ianuarie 2000.

In acelasi timp si în baza acelorasi prevederi, ale Constitutiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994 (art. 31 - privind libertatea de constiinta) si ale Legii nr. 979/24 martie 1992 (privind cultele), care ar fi trebuit sa determine si recunoasterea Mitropoliei Basarabiei, au fost recunoscute de catre guvernul Republicii Moldova, în afara Mitropoliei Ortodoxe a Chisinaului, dependenta de Patriarhia Moscovei (28 august 1995) si alte culte, precum "Biserica Adventista de Ziua a Saptea" (22 iulie 1993), "Federatia Comunitatilor Evreiesti (Religioase)" (9 iunie 1994) s.a.

Mitropolia Basarabiei a beneficiat de hotarâri favorabile privind recunoasterea sa din partea: Judecatoriei Sectorului Buiucani din Chisinau (12 septembrie 1995), a Tribunalului Municipiului Chisinau (21 mai 1997) si a Curtii de Apel Chisinau (19 august 1997), aceasta din urma fiind anulata, la 9 decembrie 1997, de catre Curtea Suprema de Justitie, în vreme ce Federatia Internationala pentru Drepturile Omului de la Helsinki, în raportul sau pe anul 1997, a criticat refuzul guvernului Republicii Moldova de a recunoaste Mitropolia Basarabiei.

In aceasta situatie, la 3 iunie 1998, Mitropolia Basarabiei si 12 cetateni ai statului Moldova, în frunte cu I.P.S. Mitropolit Petru Paduraru, s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, dupa admiterea cererii (7 iunie 2001) si în urma analizei dosarului cauzei si a tuturor depozitiilor în aceasta speta (2 octombrie 2001), constatând violarea unor articole de baza din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art. 9, art.14 combinat cu art. 9, art. 13, art. 6 si art. 11), a deliberat, formulând, la 13 decembrie 2001, un verdict favorabil recunoasterii Mitropoliei Basarabiei si obligând Republica Moldova sa plateasca Mitropoliei Basarabiei 20 000 de euro pentru daune morale si 7 025 euro pentru cheltuieli de judecata.

In consecinta, în urma deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg recunoasterea Mitropoliei Basarabiei de catre autoritatile de stat ale Republicii Moldova apare, în momentul de fata, o data în plus, ca un drept legitim atât din perspectiva dreptului canonic bisericesc, cât si prin prisma dreptului international actual.

Gurie Grosu, Arhiepiscopul Chisinaului si Mitropolitul Basarabiei






Sursa: Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului, 1930