Destinul Basarabiei

Pagini istorice despre destinul Basarabiei.

pagini electronice
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]   -  o pagina cu informatii istorice referitoare la principatele romane din perioada interbelica.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] - Despre istoria Moldovei cu Natan Garstea

pagini scrise
- Pe drumuri basarabene. A doua zi după Unire,
căpitanul Aurel I. Gheorghiu, 1923, Bucureşti.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

- Trei ani pe frontul Basarabiei
On. Ghibu, , Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996,

Cum s-a făcut Unirea Basarabiei,
On. Ghibu, Biblioteca „Astra”, Sibiu, 1925

Căpitanul Aurel I. Gheorghiu despre Basarabia (la 1918)

Un alt volum edificator pentru reconstituirea imaginii Basarabiei după cei 106 ani de ocupaţie ţaristă îl reprezintă Pe drumuri basarabene. A doua zi după Unire1, semnat de căpitanul Aurel I. Gheorghiu şi publicat în 1923 la Bucureşti. Relatând experienţele trăite de autor în luna iulie 1918 – ajuns la Bucovăţ cu trenul Iaşi-Chişinău, căpitanul străbate localităţile din centrul şi sudul Basarabiei, zăbovind apoi la câteva mănăstiri: Vărzăreşti, Hâncul şi Căpriana –, acest „jurnal de drum” se deosebeşte de alte note de călătorie apărute în epocă prin faptul că nu îşi propune să critice realităţile basarabene (cum o va face Geo Bogza în Basarabia, ţară de pământ, de exemplu), ci prin empatie să le cunoască. De aceea, spre deosebire de Drumurile basarabene ale lui M. Sadoveanu, consemnările căpitanului Aurel I. Gheorghiu nu oferă o imagine transfigurată a provinciei vizitate, ci una aproape brută. Deşi are certă vocaţie de scriitor, autorul urmăreşte întâi de toate să înţeleagă, nu să judece, starea de lucruri din Basarabia pentru a o putea apoi explica şi eventualilor săi cititori.
De altfel, în Cuvânt înainte autorul precizează că lucrarea sa „nu are pretenţia unei opere literare” şi că a scris-o cu scopul de a-i îndemna pe tinerii din celelalte provincii româneşti să meargă în Basarabia, să întreprindă acolo călătorii „de folos Neamului”. De ce tocmai în Basarabia? Pentru că aici puteau contribui la edificarea unei „opere de propagandă naţională şi de întărire a elementului românesc”, pentru că aici „pătura ţărănească, crescută în cel mai desăvârşit întuneric sub raportul conştiinţei naţionale, avea mare nevoie de o vorbă, de un sfat sincer, de o carte cu slova noastră” şi, mai presus de orice, avea nevoie „să recapete încrederea de altădată în energia şi în puterea de care a fost în stare întotdeauna poporul român” (p. 6). Că Basarabia într-adevăr avea mare nevoie de „îndrumători pentru popor” aflăm şi din alte surse. Bunăoară, Onisifor Ghibu nota în aceeaşi perioadă că, în comparaţie cu alte provincii româneşti, Basarabia, „în ceasul revenirii ei la patrimoniul românesc”, nu adusese pe altarul acestuia aproape nicio instituţie de cultură şi de viaţă naţională: „Basarabia se prezentă la apelul istoric lipsită de tot ce constituie caracteristica unui popor conştient de misiunea lui în lume: vechea moştenire a lui Ştefan Vodă se reîntorcea din seculara-i întemniţare cu Biserică rusească, cu şcoală rusească, cu politică rusească, cu organizaţii economice ruseşti”2. Nu întâmplător, perioada ocupaţiei ţariste (1812 – 1918) este comparată de autor cu „106 ani de Golgota atâtor nedreptăţi”.

Înţelegând că, după 106 ani de asimilare forţată, conştiinţa naţională nu avea cum să fie un bun comun al basarabenilor, el este curios să afle care e motivul rămânerii lor în urmă. Şi iată concluzia la care ajunge: „nicăieri ca în Basarabia conflictul dintre clasele sociale n-a fost mai acut şi nu a avut ca deznodământ o ciocnire mai puternică”. Pentru a explica acest conflict, autorul întreprinde o radiografie a societăţii basarabene bazată pe date istorice, excerptate din studii pe care le citează la subsol. Cert este că nici un alt autor care a venit în contact cu realităţile basarabene la acea vreme nu a sondat atât de profund şi nu a manifestat atâta empatie cu ţăranul basarabean, care, în pofida vitregiei vremurilor, „şi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba” (Al. Boldur). Pe cale de consecinţă, în caracterizarea – obiectivă, concisă şi epigramatică – a fiecărei clase sociale, punctul de referinţă al autorului îl reprezintă, de fiecare dată, ţărănimea.

Cât priveşte pătura de sus, nobilimea şi boierii, aflăm că aceştia sunt „rusificaţi la suflet şi la grai”. Deşi mulţi poartă nume curat româneşti, „ei sunt străini de ţăranii moldoveni, pe care i-au privit întotdeauna ca pe nişte unelte de muncă (...). Pe boieri nu i-a durut nimic dacă moldoveanul e incult, dacă n-are şosele şi şcoli, dacă în biserici nu se aude limba lui sau dacă îl roade alcoolismul. Plecaţi mulţi la Petrograd, la Moscova sau la Odessa ca să studieze şi să se cultive, iar cei şi mai mulţi ca să cheltuiască, prin deşertăciune, venitul produs de braţele atâtor clăcaşi, aceştia şi-au înstrăinat cu timpul limba, obiceiurile şi şi-au vândut apoi conştiinţa” (p. 88).
Mai mult ca atât, adaugă autorul, „din mijlocul marei împărăţii ruseşti, orbiţi de strălucirea falsă a unei civilizaţiuni împrumutate, când au privit îndărăt spre micul petic de pământ de dincolo de Nistru, inima lor n-a mai tresărit de jalea unei robii ticăloase şi nu s-au înduioşat ca în alte vremuri la nevoile acestui neam nici măcar în acea zi când, cu un fast dus până la necuviinţă, sărbătoreau împlinirea a 100 de ani de la răpire, în timp ce la noi se îndoliau flamuri şi se rosteau cuvinte de adâncă amărăciune” (p. 89).
Referitor la pătura de mijloc, „intelighenţia cum i se spune aici”, căpitanul Gheorghiu precizează că este formată, în majoritate, din slujbaşi pripăşiţi din fundul Rusiei şi din preoţi şi învăţători, recrutaţi în cea mai mare parte din ţărănimea satelor, ispitiţi şi ademeniţi şi unii şi alţii prin slujbe şi situaţii. Or, aceştia, chiar dacă nu sunt rusificaţi complet, totuşi „prin portul, prin limba rusă ce o întrebuinţează peste tot, prin atitudinea lor nepotrivită faţă de ţărani, ca şi prin sentimentele de supunere slugarnică faţă de stăpânire, au ajuns ca să socoată că noţiunea de moldovean e o noţiune de înjosire şi că limba moldovenească este o limbă barbară” (subl. mea) (p. 90).

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

În calea răotăților
Despre amplasarea geografică a Moldovei, despre principalele trasee ale migrațiilor, dar și despre primii oameni de pe teritoriile noastre.



[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]