Mihai Volontir

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova) a fost un actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.

Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai i-a adus celebritate în întreg spațiul ex-sovietic, precum și în lumea întreagă

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Interviu realizat de TIMPUL cu ocaiza a 75 de ani!


- Ce faceţi acum, maestre Mihai Volontir?

- Ce să fac? Trăiesc.

- Cum trăiţi?

- Îmi joc rolurile. Mai montez câte un spectacol, producându-mă, astfel, şi în calitate de regizor.

- Astăzi, la ora 18.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi va avea loc premiera unui spectacol, montat de dvs. Despre ce este vorba?

- E vorba de spectacolul „Trei crai de la răsărit”, o comedie muzicală după o piesă a lui B. P. Hasdeu, la care am semnat regia, scenariul şi adaptarea muzicală.

- De mult lucraţi la acest spectacol?

- Din ianuarie curent, cu mici întreruperi.

- Aveţi şi vreun rol aici?

- Până acum, jucam în spectacolele pe care le montam, iar în prezent - nu. Am să joc mai târziu, când va veni timpul.

- Atunci, cine joacă în acest spectacol?

- Toată trupa teatrului.

- Aşteptaţi pe cineva anume astăzi, de la Chişinău, am în vedere.

- Nu ştiu. S-ar putea să vină mai mulţi, dar personal nu am invitat pe nimeni.

- Dar la filmări mai sunteţi invitat, participaţi?

- Ia spune-mi tu, când m-ai văzut ultima dată pe micul ecran?

- Nici nu mai ţin minte.

- Acum face cine vrea filme. Dacă ai bani, fă şi tu un film şi să mă iei şi pe mine. Îmi dai vreo 30 mii de euro pe zi şi vin la filmare.

- Atât de puţin?

- Dar cât ai dori?

- Pe la Chişinău când mai treceţi?

- Am fost. De două ori, în anul curent.

- Cum veti marca jubileul de astăzi?

- Nu m-am pregătit în niciun fel. De altfel, niciodată nu mi-am sărbătorit ziua de naştere. Directorul, Anatol Răcilă, a luat iniţiativa în mâinile sale, zicând: „Hai să facem ceva pentru Volontir!”. Şi face ceva acolo, dar eu nu ştiu nimic. Eu, repet, nu mi-am sărbătorit ziua de naştere, decât doar în cadrul colectivului şi cel al familiei. Pentru mine, aceasta este o zi obişnuită.

- Ştiu că aveaţi doi fraţi în România. Andrei Volontir a fost dirijor la Teatrul liric din Braşov, iar Ion - artist în acelaşi colectiv…

- Nu mai sunt printre noi. Pe Andrei, războiul l-a prins la o şcoală de muzică din Sibiu. Fratele Ion era elev la Şcoala de meserii din Rezina. Într-o noapte, toată şcoala a fost evacuată peste Prut. Elevii care au rămas au fost duşi la minele de cărbuni din Donbas. Timp de vreo 18 ani, n-am avut nicio veste de la fraţii mei. Abia prin 1957, unii dintre cei plecaţi în România au prins să vină în ospeţie pe la rude. Fraţii mei nu puteau veni, fiindcă purtau un alt nume de familie, adică, cel adevărat - Volintir. Aici, noi devenisem Volontir. Trebuia să demonstrăm cu martori că aceştia sunt fraţii mei şi feciorii tatălui meu, Ermolae Melentie Volontir.

- Când i-aţi văzut ultima dată?

- Atunci când au fost la Chişinău.

- Pe fratele dvs., Andrei, l-am cunoscut când a venit în capitală….

- Da, a fost în cadrul Sărbătorii „Limba noastră cea Română”.

- Cum credeţi, se va schimba vreodată ceva în viaţa culturală, cea social-politică sau vom stagna şi după 5 aprilie 2009?

- Ar trebui să se schimbe şi, înainte de toate, în cultură, în artă.

- Acum, nu avem nici ministru al Culturii…

- Şi ce folos dacă l-am avea? Parcă cel care a fost era ministru? De aceea l-au şi dat jos. Dar cel care a fost până la Artur Cozma, parcă a făcut ceva? N-avem Minister al Culturii. Nu sunt nici critici de teatru. O doamnă scria într-un ziar - „Nu ştiu ce s-a făcut cu Volontir, nu-l mai aud de atâţia ani de zile!”. Ce să-i răspund? Eu trăiesc. În aceşti ani am făcut spectacole, am jucat în ele, dar ea nu ştie unde sunt. Să vină să vadă ce face Volontir aici, la Bălţi. Eşti, spre exemplu, la Chişinău. Cât e a trage o fugă până la Bălţi?

- De la Ministerul Culturii vine cineva în capitala nordului?

- Dar cine să vină? Acolo nu e nici un critic de teatru. Uniunea Criticilor de Teatru a dispărut, pe toţi i-au alungat, nu ştiu ce fac ei. Dar avem spectacole. Este o revistă la Uniunea Teatrală din Moldova. Pentru ea Teatrul din Bălţi nici nu există. Nu-l văd nicăieri. Despre Teatrul din Bălţi nimeni nu pomeneşte un cuvânt. De ce n-au grijă de noi? Unde e Bălţiul? În Cehia, Slovacia, Tatarstan sau Kârgâzstan? Sau e aici, în Moldova. Îl avem pe Pavel Proca aici, la Bălţi, dar şi el scrie numai despre teatrele din Chişinău, nu despre noi. Îl întreb de ce şi îmi răspunde - „Nu-mi plăteşte nimeni!”. Lui îi plăteşte doar Teatrul municipal "Satiricus”.

- Preşedintele UNITEM-ului vă vizitează mai des? Poate soluţionează el această problemă…

- Am discutat, vine la fiecare premieră a spectacolelor mele.

- Ce aţi mai montat în ultimii ani?

- Am vreo zece spectacole montate, în ultimele două figurez doar ca regizor. Sănătatea nu-mi permite să joc în scenă. Mă gândesc că în acesta voi juca, atunci când mă voi simţi mai bine. Deocamdată, însă, umblu toată ziua cu injecţiile în buzunar. De insulină nu mă despart niciodată. Am suportat două intervenţii chirurgicale la Sankt Petersburg, una la Chişinău, iar acum trebuie să mai am una. Dacă îmi va da Dumnezeu zile, bine, dacă nu…

- Dar unde veţi fi operat?

- Încă nu ştiu. M-aş duce la Sankt Petersburg, dacă aş avea în buzunar o mie de euro.

- Spuneaţi într-un interviu anterior că toată lumea vă numeşte Budulai. Astăzi cum vă numesc admiratorii?

- Pentru mine este o onoare să port numele eroilor mei. Cândva eram numit Ion Nebunul (cel din „Năpasta” lui Ion Luca Caragiale), prin anii ’70 - Mihai Cantemir (după rolul omonim din filmul „Dimitrie Cantemir”), acum - Budulai.

Puţini actori au un asemenea privilegiu. Îi cunosc doar pe doi - pe marele actor român Gheorghe Vasiliu, care a purtat până la moarte numele de Gheorghe Vasiliu-Berlic, şi pe Veaceslav Tihonov, alias Ştirliţ.

- Credeţi într-o schimbare de mentalitate a moldovenilor?

- Eu aş zice altfel: Dă, Doamne, mintea moldoveanului cea de pe urmă! Când va avea omul de lucru în ţara lui, s-ar putea întâmpla şi această schimbare de mentalitate. Din păcate, generaţiile care vin au crescut, practic, fără părinţi. Să ne uităm la tineri. Părinţii le trimit bani din Italia, Grecia etc. şi ei plătesc pentru diplomă, câte 100 de euro pentru examene. Părinţii se spetesc muncind la negru, iar cei rămaşi acasă risipesc totul pe consumul zilnic. De aceea, moldovenii au cam ajuns la sapă de lemn…

- Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc multă sănătate!

(Interviu acordat Agentiei DECA-press de catre Artistul Poporului Mihai Volontir, actorul care joaca pe scena Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Balti mai bine de 50 de ani)

-Cum apreciati activitatea Nationalului din Balti timp de jumatate de secol?

- Cei 50 de ani de activitate a Teatrului sunt o viata de om. Au fost momente foarte frumoase pe parcursul acestor ani. Au fost si momente de mare bucurie, dar si de tristete. Mai ales atunci cand ramasesem sub acoperisul Palatului Municipal de Cultura, intrucat Teatrul era in constructie. Nu aveam sediu, nu aveam, efectiv, unde sa jucam.

- In opinia Dumneavoastra, care a fost perioada de glorie a Teatrului „Vasile Alecsandri” in cei 50 de ani de cand activeaza?

- Teatrul s-a bucurat de cel mai mare succes prin anii 1970-1980. Aceasta perioada s-a manifestat prin spectacole bune si actori talentati. Teatrul National „Vasile Alecsandri” a fost un cuib de formare a actorilor talentati. Dar multi dintre ei, din pacate, au plecat...
Ma rog, au cautat locuri mai bune. Dar consider ca actorii care au plecat din Balti au gresit amarnic. Multi s-au pierdut ori au alunecat pe alte cai decat actoria. Dintre actorii care au inceput activitatea in Balti si au plecat mai apoi au ramas in viata vreo opt actori.

- Dumneavoastra activati in Teatru chiar de la primul spectacol. De ce nu ati plecat din Balti?

- Pentru ca mi-i dat sa lucrez aici. Aici mi-a dat lectii profesorul meu, regretatul Boris Harcenko, care, dupa ce a iesit la pensie, venea la teatru si jucam sah in timpul concediilor. Sahul era doar un pretext – venea ca sa comunicam. Vorbeam despre teatru si despre istoria teatrului, despre regie, spectacole, actorie, spectatori. Aveam pe masuta bucatele de paine neagra semiuscate si ceai. Asta era ziua de odihna pentru mine. La inceput imi era ciuda ca Boris Harcenko ma retine si nu ma lasa sa plec cu baietii la dansuri, la fete, dar pe urma am inteles ca, de fapt, el lucreaza cu mine si imi da lectii in timpul discutiilor. Tot ce am obtinut in cariera artistica ii datorez lui Harcenko.

- Exista vreo deosebire dintre actorii de acum 50 ani si cei de azi?

- Actorul de acum 50 de ani manifesta o traire a rolului si o dedare absoluta pe scena. Pe mine ma sperie, uneori, ceea ce vad acum pe scena. La Balti, tinerii actori se mentin inca, dar in alte teatre nu se mai mentine aceasta tendinta de a trai rolurile. Daca au invatat textele, ies in scena, spun ce au de zis si sunt multumiti. Rolurile insa trebuie facute altfel. Majoritatea actorilor de astazi nici nu se grimeaza in scena, ies in fata publicului cu fata palida. Nu cauta sa creeze chipuri, ci se joaca pe ei insisi. Astazi actorii joaca altfel decat ieri, iar maine vor juca altfel decat azi.

- Salile de teatru nu mai sunt pline ca altadata. Spectatorul vine mai rar la spectacole. E o problema care tine de calitatea Teatrului sau de cultura spectatorului?

- Aici nu este vorba de calitatea teatrului. Oamenii au plecat in tari straine sa-si castige existenta. Iar celor care au ramas nu le pasa de teatru. Cu toate acestea, Teatrul se dezvolta. Teatrul va fi si maine, si poimaine, si cand nu vom mai fi noi. Lumea a inceput cu Teatrul si acesta va fi mereu.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

„Iubirile lui Mihai Volontir”, ultimul film documentar despre legendarul Actor // MoldCinema, 2014

Mihai Volontir - Bălțiul meu murdar până la stele